O reuniune prevăzută să se desfășoare miercuri la Bruxelles între cancelarul german, Angela Merkel, președintele francez, François Hollande, și premierul grec, Alexis Tsipras, este pusă sub semnul întrebării, ultimele propuneri prezentate de Atena creditorilor săi fiind considerate insuficiente, transmite Agerpres.
"Fără progrese, nu este nicio reuniune", a declarat marți seară un oficial european. "Germania și Franța nu văd pentru moment interesul unei întâlniri", a adăugat el.
Această întâlnire, anunțată sâmbătă de Grecia, urmă să aibă loc în marja Summitului Uniunea Europeană — Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene (UE-CELAC), desfășurat în capitala Belgiei.
Grecia ar putea ajunge la un acord cu creditorii internaționali cu condiția ca aceștia să renunțe la o parte dintre cerințe, mai ales la tăierea de fonduri la pensii, a declarat marți primul-ministru Alexis Tsipras într-un interviu pentru publicația italiană Corriere della Sera.
Este o schimbare sensibilă de ton din partea Guvernului de la Atena, mult mai dispus la concilieri în ultimele zile, potrivit Reuters.
Premierul grec a mai spus că cele două părți ar putea ajunge la un compromis pe elementele-cheie, inclusiv valoarea deficitului bugetar. Tsipras nu s-a arătat dispus, în schimb, să accepte cererile Troikăi referitoare la tăierile de pensii și alte cheltuieli sociale.
"Mă aștept să ajungem la un acord. Trebuie să găsim, însă, alternative la propunerile de tăieri de pensii și la alte măsuri de austeritate", a spus Tsipras.
Declarațiile lui Tsipras vin pe fondul avertismentelor lansate de Angela Merkel și oficialii BCE cu privire la timpul scurt rămas pentrru negociere.
Tsipras urmează să se întâlnească miercuri cu președintele Franței Francois Hollande și cu cancelarul Germaniei, într-o nouă încercare de menținere a Greciei în zona euro.
De partea cealaltă a taberei de negocieri, Angela Merkel și ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble au viziuni total diferite despre abordarea crizei elene. În timp ce Merkel vrea să se ajungă la un acord, cu prețul unor concesii ale Europei, ministrul de finanțe este intransigent și cere ca Grecia să respecte tot ce a promis că va face.
Premierul Greciei, acuzat de șeful CE că a mințit
In marja summitului G7, presedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker sustine ca premierul grec Alexis Tsipras nu a trimis propunerea Greciei, asa cum promisese, si il acuza ca si-a mintit propriul Parlament despre negocierile pentru un nou acord, relateaza The Guardian.
Juncker l-a acuzat pe Tsipras ca a subminat negocierile asupra termenilor pentru un bailout al Greciei si ca a mintit Parlamentul grec.
Evident furios, Juncker a declarat ca i-a spus lui Tsipras, in timpul unei intalniri desfasurate miercuri seara ca exista "spatiu de negociere" insa a insistat ca Grecii nu au fost dispusi sa ia parte la discutii aprofundate.
"Sunt epuizat, deoarece prietenii mei greci m-au împiedicat să am o noapte de somn normală, iar acest lucru se va repeta în zilele ce urmează", a declarat vineri șeful Comisiei Europene, după întrevederea de joi cu premierul Greciei.
Nicio altă nouă întrevedere între preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, şi premierul grec Alexis Tsipras nu este prevăzută mai devreme de marţea viitoare, înainte de finalizarea summitului G7, au declarat, pentru AFP, mai multe surse de la Bruxelles.
'Nu va fi o întrevedere vineri, o nouă întrevedere fiind puţin probabilă înainte de marţea viitoare', au precizat aceste surse. Organizarea unei noi întrevederi a fost anunţată oficial joi dimineaţa, la finalul unei prime întâlniri între Juncker, Tsipras şi preşedintele zonei euro, olandezul Jeroen Dijsselbloem, potrivit Agerpres.
Între timp, Guvernul grec a cerut și a obținut joi de la Fondul Monetar Internațional (FMI) amânarea rambursării până la sfârșitul lunii iunie a patru rate din împrumut prevăzute în această lună și din care prima trebuia achitată vineri, au anunțat FMI și o sursă guvernamentală greacă.
Grecia a obținut de la FMI amânarea achitării a patru rate din împrumut până la sfârșitul lunii
"Aceasta a fost o reuniune constructivă. Au fost făcuţi paşi pentru a înţelege poziţiile unora şi altora cu privire la diferitele propuneri. S-a decis asupra unei noi întrevederi. Această muncă intensivă va continua", a anunţat Comisia Europeană, în noaptea de joi spre vineri.
'Sunt epuizat, deoarece prietenii mei greci m-au împiedicat să am o noapte de somn normală, iar acest lucru se va repeta în zilele ce urmează', a declarat, la rândul său, Jean-Claude Juncker.
Ipoteza unei noi întrevederi, care să aibă loc vineri, a circulat joi la Bruxelles, însă a fost exclusă după ce Alexis Tsipras a anunţat că intenţionează să prezinte parlamentului grec, vineri seara, rezultatul discuţiilor sale cu Juncker şi Dijsselbloem.
Negocierile dintre Atena şi creditorii săi - UE, BCE şi FMI - vor constitui un subiect de discuţii în timpul summitului G7, care se va desfăşura duminică şi luni în Germania. Preşedintele BCE, Mario Draghi, ar putea fi prezent la summit, potrivit unor surse europene.
Responsabilii europeni îşi înteţesc contactele pentru a putea ajunge rapid la un acord asupra reformelor pe care Grecia, în pragul falimentului, trebuie să le pună în aplicare pentru a obţine viramentul a 7,2 miliarde de euro.
În timpul reuniunii de miercuri, premierul grec a făcut publice 'liniile roşii' trasate de Atena. Guvernul Greciei refuză majorările de TVA propuse la energie şi medicamente şi orice tăiere a celor mai mici pensii.