Judecătorul CSM, Horațiu Dumbravă a declarat că intenționează să supună dezbaterii în ședința de azi a Consiliului afirmațiile făcute în spațiul public potrivit cărora dosarul deschis de DNA pe numele premierului Victor Ponta reprezintă o "lovitură de stat".
"Dacă este o lovitura de stat, justitia are o problemă, daca nu, cei care spun acest lucru au o problemă", a declarat Horatiu Dumbravă.
Printre politicienii care au îmbrățișat teza "loviturii de stat" a fost și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. "In momentul in care ordinea democratica si constitutionala urmeaza sa fie rasturnata altfel decat in Parlament, nu-mi ramane sa trag concluzia decat ca acest act se poate denumi o lovitura de forta sau o lovitura de stat", a spus Tariceanu.
La şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii programată miercuri dimineaţă a sosit şi preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu.
Referitor la votul de ieri, Livia Stanciu a declarat că, din punctul său de vedere, se demonstrează că legea nu este egală pentru toţi cetăţenii României.
Livia Stanciu le-a declarat jurnaliștilor prezenți la sediul CSM că a ajuns la concluzia după votul de ieri din Camera Deputaților că "legea nu este egală pentru toți", transmite Realitatea TV.
Marţi, preşedintele CSM și Livia Stanciu au mers la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor imediat după votul plenul camerei pentru neînceperea urmăririi penale a lui Victor Ponta.
Pe ordinea de zi a şedinţei erau trecute toate propunerile de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală. Cu Livia Stanciu, şefa ÎCCJ, reprezentanţi ai CSM şi ai Ministerului Justiţiei în sală, PSD a impus dezbaterea celor peste 20 de proiecte care să schimbe legislaţia penală. Într-o săptămână, cele 3 instituţii trebuie să le analizeze şi să-şi spună punctul de vedere.