Marcel Ciolacu: „La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE” Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că este pentru prima dată în ţara noastră când „avem 41 de miliarde în primele patru luni cheltuieli pe investiţii, atât din bugetul de stat, cât şi din fonduri europene”. Şeful Executivului a mai spus că la finalul acestui an vom avea una dintre primele două creşteri economice din Europa şi din UE, „vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România”.
România datoare. Guvernul s-a mai împrumutat de „niște” bani: 1 miliard de lei, într-o singură zi! Ministerul Finanţelor a împrumutat într-o singură zi peste un miliard de lei de la bănci. Astfel, ministerul a atras 458 de milioane de lei din prima emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 123 de luni, la un randament mediu de 6,79% pe an.
Rareș Bogdan, anunț important despre banii românilor. Se va majora salariul minim de la 1 iulie? Prim-vicepreşedintele PNL - Rareş Bogdan a declarat luni că în coaliţie s-a discutat despre taxarea pe muncă şi a cerut Ministerului Finanţelor o proiecţie, pentru a nu ajunge la un dezechilibru. El a precizat că majorarea salariului minim de la 1 iulie este în analiză, şi o decizie se va lua doar după ce vor sta de vorbă cu partenerii sociali.
Avertismentul UE: Prețurile la benzină și motorină ar putea exploda! Reforma verde a conducerii Uniunii Europene aduce, probabil, un aer mai curat, dar cu siguranță, prețuri astronomice la litrul de benzină, motorină sau GPL.
BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară. Veste proastă pentru românii care așteptau o reducere a ratelor Consiliul de administraţie al BNR a decis în şedinta de luni menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an şi a ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an.
Pensionarul care va primi 6.200 de lei din toamnă. Analiză exactă după recalculare 6.200 de lei pentru un pensionar la recalculare! Cu atât va rămâne un român care va primi 1.000 de lei în plus, din data de 1 septembrie, când intră în vigoare noua lege a pensiilor.
COTAR cere eliminarea amendamentelor pentru coplată din Legea RCA și demiterea vicepreședintelui ASF, Sorin Mititelu Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) a transmis scrisori deschise către Guvernul și Parlamentul României, către Parlamentul European, dar și către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), cerând eliminarea amendamentelor introduse în proiectul de modificare a Legii RCA care încalcă flagrant drepturile asiguraților, obligându-i la coplată pe păgubiți.
Cea mai mare despăgubire pentru locuință plătită anul trecut în România. Suma reprezintă un record al ultimilor ani Cea mai mare despăgubire achitat anul trecut, în baza unei asigurări facultative pentru locuința, a depășit o jumătate de milion de euro, potrivit Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Suma reprezintă un record al ultimilor ani, mai indică aceeași sursă.
Noi titluri de stat la dobânzi avantajoase, neimpozabile. Ministrul Finanțelor a lansat luni o nouă ediție Tezaur Românii pot investi, începând de luni, în titluri de stat TEZAUR, cu maturitãţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu şi sunt în forma dematerializatã, anunţă Ministerul Finanţelor.
Exclusiv Dorina Barcari a făcut calculele: cine sunt românii care nu vor primi nimic la recalcularea pensiilor? Pensionarii vor primi chiar din această lună deciziile de recalculare în funcție de noua formulă din legea pensiilor. Oficialii au publicat și modelele deciziilor, iar oamenii vor vedea numărul total de puncte și detalii despre stagiile de cotizare. Dorina Barcari, expert în pensii, a avertizat însă în exclusivitate la Realitatea PLUS că din septembrie circa 1,6 milioane de oameni rămân cu pensiile înghețate.
Proteste în fața Guvernului, luni. Sindicaliștii cer reducerea fiscalității pe muncă Blocul Naţional Sindical (BNS) şi cele 29 de federaţii afiliate organizează luni, începând cu ora 10:00, un miting în faţa Guvernului României, sub sloganul "Respect pentru muncă şi cei care muncesc! Lucrătorii din România nu mai vor să fie cobaii experimentelor fiscale!".
Economist român, mesaj controversat: "Dacă tu iei mai puțin de 1.500 de euro net e doar eșecul tău!" Românii trăiesc foarte bine, iar criza economică din ultimii ani nu există. Este concluzia controversatului economist Andrei Caramitru. El susține că, în acest moment, oricine nu reușește să câștige cel puțin 1.500 de euro net este principalul vinovat de acest lucru.
Vacanțele românilor sunt în pericol din cauza prețurilor exorbitante. Inflația pune în pericol turismul Vacanțele românilor sunt în pericol! Dintre destinațiile favorite pentru concediile de vară, Turcia înregistrează cele mai mari scumpiri. Forumurile turistice din România au fost luate cu asalt în ultima vreme de oameni care se plâng de prețurile exorbitante din restaurantele din Turcia.
Scene ireale în Germania. Sute de activiști au luat cu asalt o uzină Tesla. Reacție furibundă a lui Elon Musk - VIDEO 800 de activiști anticapitaliști au luat cu asalt uzina Tesla din Germania și s-au ciocnit cu poliția. Aceștia se opun extinderii fabricii producătorului american de vehicule electrice la Grueneheide, în apropiere de Berlin, pe motiv că ar afecta mediul înconjurător.
Șeful Casei de Pensii a făcut anunţul aşteptat de milioane de pensionari. Formularele au fost trimise la Monitorul Oficial Veşti bune pentru milioane de pensionari. Daniel Baciu a anunţat că procesul de recalculare a pensiilor se află pe final şi a oferit graficul care va fi finalizat cu primirea noilor taloane.
Avertismentul specialiștilor: „Legea RCA trebuie să vină în avantajul clienților, fie că sunt asiguraţi sau păgubiţi, nu al companiilor sau serviceurilor” Alin Iacob, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), susţine că modificarea legii RCA trebuie făcută în aşa fel încât să nu profite de ea companiile de asigurări, intermediarii sau unităţile reparatoare.
Cum se pot sustrage evazioniștii de la pedeapsa cu închisoarea: Klaus Iohannis a promulgat legea Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de evaziune fiscală cu un prejudiciu mai mic de 1 milion de euro, dacă acesta este acoperit integral majorat cu 15%.
Termoficarea din București, tot în aer. Termoenergetica - datorii la ELCEN de 1 miliard de lei Termoficarea, veriga slabă a Bucureștiului și subiectul preferat de politicieni în campania electorală, rămâne și pe viitor în aer. Asta pentru că, în continuare, Termoenergetica are datorii la ELCEN. Mai precis, un miliard de lei.
Criză pe piața muncii. Domeniul în care firmele nu găsesc oameni nici pentru 2.000 de euro pe lună. Piața muncii din România este puternic afectată de lipsa forței de muncă, acesta fiind și motivul pentru care vedem tot mai mulți străini angajați în România. Însă, există un domeniu unde nu găsești oameni nici chiar cu salarii de 2.000 de euro.
Ședința decisivă pentru majorarea salariul minim, programată pentru săptămâna viitoare. Patronatele și sindicatele, față în față cu Marcel Ciolacu - SURSE Încep negocierile pentru majorarea salariului minim pe economie! Potrivit unor surse, săptămâma viitoare va avea loc Consiliul Național Tripartit, acolo unde patronatele și sindicatele vor sta față în față cu premierul și vor stabili exact cum va crește venitul minim pe economie. Ar trebui să ajungă la 3.700 de lei brut. Patronii spun însă că nu își permit să crească salariul din iulie mai ales că ar urma să fie eliminată facilitatea fiscală de 200 de lei.
România importă mai puțin. Deficitul comercial a scăzut cu 1,5% în primele trei luni din 2024 Deficitul comercial a scăzut cu 1,5% în primul trimestru al acestui an. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în primele trei luni din acest an a fost de 6,699 miliarde de euro, față de cele 103,3 milioane euro, înregistrate în perioada similară din 2023.
Orașul milionarilor. Unul din 24 de locuitori are cel puțin un milion de dolari în cont New York are aproape 350.000 de milionari în dolari, nici un alt oraș din lume neavând un număr mai mare. Practic, unul din 24 de locuitori ai orașului american a ajuns milionar, creșterea din ultimii 10 ani fiind de 48%.
De frica sancțiunilor, Gazprom încearcă să-și lichideze toate afacerile din România Compania Balkan Marine Bunker Assets SRL, subsidiară a gigantului rus Gazprom în România, a intrat insolvență. Prima cerere de intrare în insolvență a fost respinsă de către magistrații constănțeni.
Începe acordarea subvenţiei de 100 de euro pentru agricultură și zootehnie Plata subvenţiei pentru sectoarele agricole și zootehnice afectate de conflictul din Ucraina t va demara în jurul datei de 15 mai, a anunţat, joi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
CCIR reprezintă România în cel mai important for de conducere al organizației mondiale a camerelor de comerț Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, participă în perioada 8-10 mai a.c. la ședința Consiliului General al Federației Mondiale a Camerelor de Comerț (WCF) și la prima ediție a summitului internațional al Camerei de Comerț Internaționale (ICC), evenimentul având ca temă centrală „Afacerile dincolo de granițe: IMM-urile la nivel global”.
Efectul atacului rusesc asupra sistemului energetic al Ucrainei: Kievul DUBLEAZĂ IMPORTURILE de electricitate, inclusiv din România Ucraina intenţionează să dubleze, joi, importurile de electricitate, după un puternic atac rusesc asupra sistemului energetic al ţării, a anunţat Ministerul Energiei, într-o postare pe Telegram. Potrivit sursei citate, importurile ar urma să crească la 16.699 megawaţi-oră (MWh), faţă de 7.600 Mwh miercuri. România se află printre țările de unde Ucraina importă energie.
Stradă surpată la Slănic. Guvernul a alocat fonduri de urgenţă pentru stabilizarea solului Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul va aloca fonduri în regim de urgenţă, de circa 12 milioane lei pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului în oraşul Slănic din judeţul Prahova, acolo unde s-a surpat o stradă şi s-a format un crater de aproximativ doi metri.
Au scăzut prețurile facturilor la gaze naturale și electricitate! ANUNȚUL premierului Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, în debutul ședinței de Guvern, că prețurile la gaze și electricitate au scăzut.
Marcel Ciolacu, în ședința de Guvern: „Unii comercianți au scăzut gramajul la produse. E scumpire camuflată!” Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, în debutul ședinței de Guvern, că unii comercianți au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat prețurile la fel de mari.
Românii fac ce știu ei cel mai bine: credite pentru locuințe A crescut numărul creditelor acordate de instituțiile financiare și bancare pentru achiziția de locuințe, în primele trei luni din acest an.