Potrivit noilor prevederi, baza de impozitare a TVA se reduce şi în cazul în care se acordă reduceri de preţ după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor.
Prin excepţie, "dacă reducerile de preţ nu sunt acordate direct clientului, furnizorii de bunuri şi/sau prestatorii de servicii trebuie să emită pentru fiecare perioadă fiscală un document centralizator în vederea ajustării bazei de impozitare".
Proiectul clarifică termenul de depunere a declaraţiilor aferente regimurilor speciale, stabilind în mod expres ultima zi calendaristică a fiecărei luni, chiar dacă aceasta este nelucrătoare. În actuala variantă a Codului fiscal se prevede că aceste declaraţii se pot depune până la finalul următoarei luni, după încheierea perioadei fiscale acoperite.
Actul normativ prevede instituirea unor obligaţii pentru prestatorii de servicii de plată de păstrare a evidenţelor privind plăţile transfrontaliere şi beneficiarii acestora şi de punere a acestor evidenţe la dispoziţia organelor fiscale.
"Prestatorii de servicii de plată sunt obligaţi să păstreze evidenţe ale beneficiarilor plăţilor şi ale plăţilor în legătură cu serviciile de plată pe care le prestează pentru fiecare trimestru calendaristic, pentru a permite organelor fiscale competente să efectueze controale privind livrările de bunuri şi prestările de servicii care (...) se consideră că au loc în România, în vederea atingerii obiectivului de combatere a fraudei în domeniul TVA", stipulează actul normativ.
Această obligaţie se aplică numai serviciilor de plată prestate în ceea ce priveşte plăţile transfrontaliere.
"Se consideră că o plată este transfrontalieră în cazul în care plătitorul se află într-un stat membru, iar beneficiarul plăţii se află întrun alt stat membru, într-un teritoriu terţ sau o ţară terţă", conform textelor introduse în Codul fiscal.
Obligaţia care le revine prestatorilor de servicii de plată se aplică în cazul în care, în cursul unui trimestru calendaristic, un prestator de servicii de plată prestează servicii de plată care corespund unui număr de peste 25 de plăţi transfrontaliere către acelaşi beneficiar al plăţilor.
Numărul de plăţi transfrontaliere se calculează cu referire la serviciile de plată prestate de prestatorul de servicii de plată pentru fiecare stat membru şi pentru fiecare element de identificare.
În cazul în care prestatorul de servicii de plată deţine informaţii conform cărora beneficiarul plăţilor dispune de mai multe elemente de identificare, calculul se efectuează pe beneficiar al plăţilor.
Proiectul mai prevede că pentru accizele aplicate producţiei de gaze naturale utilizate în scop tehnologic se introduc dispoziţii similare cu cele aplicate energiei electrice.
"Prin excepţie, (...) nu se consideră ca fiind fapt generator de accize consumul de gaz natural utilizat pentru menţinerea capacităţii de a transporta şi de a distribui gaz natural, în limitele stabilite de autoritatea de reglementare în domeniu", mai prevede actul normativ iniţiat de Guvern.
Transpunerea în legislaţia naţională a Directivei europene privind sistemul comun al TVA "va avea un impact favorabil asupra mediului de afaceri, deoarece, prin păstrarea de către prestatorii de servicii de plată de evidenţe referitoare la plăţile transfrontaliere şi punerea acestora la dispoziţia autorităţilor fiscale, acestea vor dispune de mai multe informaţii pentru a detecta frauda în materie de TVA în sectorul comerţului electronic şi pentru a colecta TVA suplimentară", se arată în expunerea de motive a proiectului.
Prevederile prezentei legi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ.