Taxa pe combustibil, in valoare de 7 eurocenti/litru, a intrat in vigoare, marti, si a condus la o crestere accelerata a preturilor inca din prima zi.
Mai exact, daca la finalul anului trecut un litru de benzina costa cam 5,8 lei, la 1 aprilie pretul a urcat pana la 6,2-6,3 lei/litru, iar in unele statii a ajuns si la 7 lei/litru.
Astfel, Romania a urcat 10 locuri in topul tarilor cu cea mai scumpa benzina din UE si pana pe locul 11 in cazul motorinei.
Cat s-ar putea ieftini carburantii
Insa exista semnale ca situatia s-ar putea redresa. Petrom a anuntat ca reduce pretul benzinei cu 5 bani pe litru si pe cel al motorinei cu 7 bani pe litru, incepand de vineri, de la ora 0,00.
Iar in scurt timp, si celelalte companii petroliere - cum ar fi Rompetrol, Lukoil, MOL si Agip - ar putea lua o decizie similara, a sustinut analistul Ionel Blanculescu, consultant economic al premierului Victor Ponta, pentru Ziare.com.
Motivul? Cotatia motorinei va continua sa scada, astfel ca va trage in jos si pretul la pompa. Ionel Blanculescu a aratat ca acest indicator s-a redus in ultimele 5 trimestre cu 22,3%, de la 1.023 dolari pana la 838 dolari pe tona, iar tendinta se va pastra din trei motive.
In primul rand, situatia din Rusia si Ucraina. "Aceasta noua stare de criza, care a cuprins o zona mare din lume, va determina suspendarea si blocarea anumitor proiecte de investitii care consuma o foarte mare cantitate de motorina", a opinat Ionel Blanculescu.
Pe de alta parte, el aminteste ca lumea asteapta ca in cateva saptamani sa existe o ridicare partiala a embargo-ului pentru Iran (decizia face parte din strategia Occidentului de a reduce dependenta de resursele rusesti), ceea ce inseamna o crestere a ofertei, care va duce la scaderea cotatiei motorinei.
In plus, americanii au anuntat ca vor sprijini Europa pe piata produselor petroliere.
Cotatia motorinei este unul dintre factorii care influenteaza pretul la pompa, alaturi de cotatia petrolului, nivelul accizei, cursul de schimb si TVA. Totusi, acest indicator este cel mai important dintre cei enumerati, avand in vedere ca acopera 80% din piata tranzactiilor economice.
Cat vom recupera din scumpiri
In plus, pentru a-si intari afirmatiile, Ionel Blanculescu a explicat cum au evoluat preturile la inceputul acestui an, cand schimbarea metodei de calcul a accizei a condus la o scumpire a carburantilor cu 10 bani pe litru la 1 ianuarie.
"Pe 31 decembrie 2013, pretul era de 5,86 lei/l. Pe 1 ianuarie 2014 s-au adaugat 10 bani, ajungand la 5,96 lei/l. Insa la 25 martie, pretul la carburant a fost de 5,81 lei/l, deci mai mic cu 15 bani fata de inceputul anului. De ce? Pentru ca a scazut cotatia motorinei in aceasta perioada, de la 955 la 911 de dolari pe tona. Astfel, a fost mancata toata cresterea de 10 bani si am castigat si 5 bani", a explicat Blanculescu
Citeste mai multe despre schimbarea modalitatii de calcul a accizei: Comisia Europeana decide soarta accizei - carburantii se scumpesc oricum din 2014
Extrapoland, el sustine ca in urmatoarele trei luni vom recupera cam jumatate din cresterea de 40 de bani observata la 1 aprilie, tot prin scaderea cotatiilor la motorina.
"Ma gandesc ca premierul Victor Ponta a luat aceasta decizie pentru ca stia de trendul descendent al cotatiilor", a punctat Blanculescu.
De ce nu absorb companiile cresterile de pret
Companiile petroliere nu vor sa absoarba cresterile de pret cauzate de introducerea sau de cresterea taxelor pentru ca le-ar afecta profitul. Ionel Blanculescu aminteste ca ele ne vand petrolul si produsele conexe la un pret de patru ori mai mare decat cel de achizitie.
In plus, companiile reflecta imediat in pretul la pompa astfel de masuri, pentru ca sa nu permita Guvernului sa creasca la infinit accizele.
Pe de alta parte, ele ar putea sa absoarba scumpirile, dar sa nu spuna acest lucru, pentru ca sa nu lase statul sa se joace dupa bunul plac cu cresterile de taxe, a conchis Blanculescu.
La finalul anului trecut, unul dintre gigantii petrolieri prezenti pe piata din Romania a explicat motivul pentru care nu vrea sa internalizeze scumpirile.
"De ce sa impartim scumpirea? Nu am vazut in alte tari sa se imparta aceste scumpiri pentru ca pana la urma sunt bani care ajung exclusiv la guvern, nu la companie. Mie mi-ar placea ca preturile sa fie mai mici pentru ca ar cumpara consumatorii mai mult", a spus atunci Manfred Leitner, membru al directoratului OMV, intr-o conferinta de presa.
Basescu le scrie deputatilor
Presedintele Traian Basescu a precizat recent ca ii va trimite o scrisoare fiecarui deputat, in care va explica de ce majorarea este "profund nociva".
In plus, el a anuntat ca va discuta cu Fondul Monetar International (FMI) despre programul bugetar, care este defectuos, in opinia sa, si va propune solutii prin care sa se poata renunta la majorarea accizei.
Basescu insista: Acciza, profund nociva. Voi scrie fiecarui deputat, discut cu FMI
Totusi, premierul Victor Ponta a mentionat anterior ca daca renunta la aceasta masura atunci se va crea un gol de 2 miliarde de lei pana la finalul anului, suma care va trebui acoperita din alte parti.