Descoperirea macabră a fost făcută de o rudă a femeii într-un apartament din Valea Aurie, din Sibiu. Pentru că nu mai răspundea la telefon, mătușa femeii a intrat în apartament acolo unde a avut un şoc. Şi-a descoperit nepoata moartă, în timp ce iubitul acesteia se afla în casă drogat.
Potrivit primelor informații date de medicii legiști, femeia ar fi suferit un infarct provocat de o supradoză. Ar fi consumat ciuperci halucinogene, iar asta i-a adus sfârșitul.
Rudele recunosc că Florentina era consumatoare de droguri, dar îl arată vinovat de tragedie pe iubitul acesteia care după ce a ieșit din pușcărie devenise şi violent.
Iubitul ar fi stat în casă două zile cu cadavrul femeii, fără să anunțe autorităţile
Potrivit acestora, iubitul ar fi stat în casă două zile cu cadavrul femeii, fără să anunțe autorităţile.
"Noi credem că el a drogat-o. Altfel de ce ar fi stat cu mortul în casă două zile, de ce nu a anunțat poliția, de ce nu și-a anunțat rudele? Mătușa lui a intrat peste el în casă fiindcă de două zile nu i-a mai răspuns la telefon. Ea a fost cea care i-a găsit acolo.
Ea, decedată, iar el, într-o stare de nedescris. Sută la sută era drogat. Apoi a fost anunțată și poliția, iar trupul a fost dus la Medicina Legală”, spune nepoata femeii decedate, potrivit Ora de Sibiu, anunță antena3.ro
La nivelul Poliției Municipiului Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele în care a survenit decesul persoanei.