"Proiectul de acord nu este gata pentru trimiterea la o întâlnire la vârf", a declarat negociatorul şef al Rusiei, Vladimir Medinski, pe contul său de Telegram. "Repet iar şi iar: poziţia Rusiei privind Crimeea şi Donbas rămâne NESCHIMBATĂ", a scris el. Moscova doreşte o Crimee rusă şi un Donbas independent.
Pe de altă parte, guvernul de la Kiev crede că primele semnale pozitive încep să apară după săptămâni de negocieri care au avut loc între reprezentanţii Rusiei şi Ucrainei în vederea încheierii războiului, transmite dpa.
Într-o intervenţie pe care a avut-o sâmbătă seara la televiziunea naţională, negociatorul şef al Ucrainei, David Arahamia, a declarat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi şeful statului rus Vladimir Putin s-ar putea întâlni în curând.
Arahamia a apreciat că în elaborarea proiectelor de documente relevante s-au făcut progrese suficiente pentru ca "negocieri directe între cei doi şefi de stat" să fie posibile. El nu a oferit totuşi alte detalii cu privire la actualul statut al negocierilor.
"Prin urmare, misiunea noastră în acest moment este de a întocmi versiunea finală a documentelor şi a aspectelor importante pentru a înlesni o eventuală întâlnire a preşedinţilor", a apreciat Arahamia, care a adăugat că, dacă întâlnirea se va materializa, aceasta va avea loc cel mai probabil în Turcia, la Ankara sau la Istanbul.