Aaunțul vine după ce, la începutul lunii iunie, Comisia Europeană a cerut Consiliului European să dea undă verde „cât mai curând posibil” aderării României, Bulgariei și Croației la Schengen.
Viitorul Schengen trebuie să fie marcat de extinderea către statele membre ale UE care nu fac încă parte din spațiul Schengen, întrucât este ”o așteptare legitimă” și ”o obligație legală pentru acele țări evaluate ca fiind pregătite pentru aderare”, arată noua strategie Schengen a Comisiei Europene.
România și Bulgaria, tot mai aproape de intrarea în Schengen
Din iulie 2021, Bulgaria și România vor avea acces numai pentru citire la Sistemul de informații privind vizele. Accesul numai pentru citire înseamnă că aceste state membre vor putea să acceseze informații care există deja în sistem și nu vor putea să introducă informații noi.
Sistemul de informații privind vizele este baza de date care conectează polițiștii de frontieră de la frontierele externe ale UE cu consulatele statelor membre din întreaga lume.
Noutatea survine după ce ambele țări au finalizat cu succes o serie de teste tehnice necesare pentru conectarea la sistem. Accesul la Sistemul de informații privind vizele înseamnă că Bulgaria și România vor putea vedea istoricul în materie de vize al unui solicitant, ceea ce le va facilita prelucrarea cererilor de viză.
De asemenea, acest lucru le va permite polițiștilor de frontieră bulgari și români să verifice valabilitatea și autenticitatea vizelor Schengen eliberate de alte state membre prin comparație cu datele stocate în Sistemul de informații privind vizele, contribuind la prevenirea fraudei și la combaterea criminalității grave și a terorismului, sporind astfel securitatea în UE.
Accesul pentru citire la Sistemul de informații privind vizele va fi necesar pentru ca Bulgaria și România să gestioneze Sistemul de intrare/ieșire, care se preconizează că va intra în funcțiune în prima jumătate a anului 2022. Accesul deplin la Sistemul de informații privind vizele va deveni posibil odată ce Bulgaria și România vor fi pe deplin integrate în spațiul Schengen.