Comisia Europeană a lansat luni, 8 iulie, un raport cu privire la inovația din statele membre ale uniunii, iar România s-a plasat pe ultimul loc. Țara noastră a avut un scor mai prost ca în 2023, iar creșterea performanței în ultimii ani a fost mai lentă decât media europeană.
Raportul publicat de Comisia Europeană plasează România la finalul listei de inovație, după țări precum Slovacia și Bulgaria. La polul opus, cu cele mai bune rezultate, se află Danemarca, Suedia, Finlanda și Țările de Jos.
Liderii în materie de inovare au sisteme de cercetare deosebit de atractive și sunt puternici în domeniul digitalizării.
Situația în România este mai proastă decât în urmă cu un an. Tabloul de bord european privind inovarea (EIS) a subliniat punctele forte și slabe ale României, țara noastră având un scor de 34% din media europeană și o creștere a inovației mai mică decât alte țări membre.
Printre avantajele României se numără accesul larg la internet prin conexiunea broadband și
exporturile de produse cu nivel tehnologic mediu sau ridicat. De asemenea, lucrările științifice publicate în România sunt în top 10 al celor mai citate.
Dezavantajul principal al României este educația populației. Față de situația din 2017, România are un număr mai mici de absolvenți de doctorat. Dezvoltarea tehnologiilor „verzi” a scăzut în țara noastră și față de situația de acum 7 ani și față de 2023.
Acest text a fost copiat de pe Ziare.com România, pe ultimul loc din Europa în topul inovației. Creșterea este mai mică decât media uniunii