Un pacient în vârstă de 81 de ani, infectat cu Covid, a murit, joi, la Spitalul Județean Satu Mare, în timp ce își aștepta transferul către un spital din județ. Și asta pentru că Spitalul Județean Satu Mare nu este o unitate suport.
Bărbatul a fost dus la spital sâmbătă, 14.11.2020. A stat în Unitatea de Primire Urgențe peste 14 ore, după care a fost transferat pe o secție tampon a Spitalului Municipal Satu Mare – Spitalul Vechi. Vineri, 20.11.2020, pacientul a fost depistat pozitiv în urma unui test COVID, iar joi a încetat din viață.
Managerul Spitalului Județean Satu Mare, Adrian Marc, a precizat, pentru presasm.ro, că, în acest moment, un număr de 14 pacienți depistați pozitiv la COVID își așteaptă transferul la unul dintre spitalele suport din județ. Dar, de câteva zile, niciun spital nu a anunțat locuri libere.
”Noi, Spitalul Județean Satu Mare, nu suntem o unitate suport COVID. Un număr de 14 pacienți așteaptă să fie transferați la un spital suport COVID din județ. Doar astăzi am avut în UPU cinci noi cazuri depistate pozitiv. Cu toate acestea, pentru ca oamenii să nu mai stea pe scaune, am lărgit capacitatea UPU cu încă 16 paturi, la etajul I, lângă Secția de chirurgie. Am mai făcut o secție tampon la Spitalul Municipal Satu Mare (Spitalul Vechi, n.red.) cu 12 paturi, lângă Secția de interne. De asemenea, vom extinde capacitatea de la Terapie Intensivă cu încă 20 de paturi, astfel încât vom avea o capacitate totală de 40 de paturi”, spune Adrian Marc.