Raportul vizează gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgenţă din România (16 martie-14 mai).
Printre instituțile care au recurs la metode mai puțin "ortodoxe" se numără DSP Arad, care s-a angajat în cheltuieli de transport pentru persoane asimptomatice sosite în România din zonele roşii, fără sursă de finanţare necesară încheierii angajamentului legal. Și asta nu e tot: contractele s-au încheiat ulterior perioadei în care trebuia efectuată prestaţia, cu o întârzieri de până la 28 zile, fiind încheiate când la nivelul DSP Arad erau deja înregistrate obligaţii de plată, scrie și Mediafax.
Tot DSP Arad este și cel care a acordat servicii de carantinare la nivelul capacităţii maxime de cazare (64 persoane) şi nu la nivelul serviciilor efectuate, în valoare de 53.000 lei.
Dar asta nu e tot. DSP Alba, Olt, SAJ Neamţ au acordat stimulente de risc unor angajaţi care nu au fost implicaţi direct în activităţi de prevenire şi/sau de combatere a infectării cu coronavirus în valoare de 25.000 de lei.
Situația nu este singulară. DSP Argeş, Botoşani, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Neamţ, Olt şi DSPMB au plătit ore suplimentare şi altor categorii de personal (ex. personal TESA), plăţi efectuate în afara cadrului legislativ incident, în sumă de 306.000 lei. Au existat situaţii în care orele suplimentare evidenţiate/plătite unor membri ai comitetului director au depăşit orele lucrate conform normei legale de 8 ore/zi, respectiv ajungându-se la 239 ore suplimentare pe luna aprilie 2020 (DSPMB).
În unele cazuri, cum este cel al DSP Bacău, Braşov și Galaţi, s-a mers până acolo încât s-au făcut plăţi şi pentru servicii de carantinare neefectuate, în valoare de 283.000 lei.