Șeful serviciilor secrete militare ucrainene, Kirilo Budanov, a avertizat că Rusia încearcă să folosească ceea ce el a numit „scenariul coreean” asupra Ucrainei.
Generalul Budanov a prezis, însă, că acest cvasi-stat va fi neviabil, având în vedere rezistența populației locale.
Şeful serviciului ucrainean de informaţii militare, generalul Kirilo Budanov, le-a promis ruşilor un "adevărat iad" în Ucraina, unde armata rusă, pe care o consideră "medievală", se va confrunta cu o gherilă constantă a partizanilor ucraineni, potrivit unui interviu publicat vineri, citat de AFP.
"Comandamentul rus a făcut numeroase greşeli şi noi folosim aceste greşeli", a declarat generalul Budanov pentru săptămânalul american The Nation.
"Armata ucraineană a arătat că armata rusă, a doua armată din lume, este doar un mit. Este doar o concentrare de putere medievală, vechi metode de luptă", a adăugat acest tânăr general de 36 de ani care s-a angajat în armată după căderea URSS şi a fost pregătit după metodele NATO.
Numit în 2020 la conducerea Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării de preşedintele Volodimir Zelenski, generalul Budanov a estimat că una dintre cheile succesului forţelor ucrainene pentru a rezista armatei ruse a fost capacitatea lor de a spiona adversarul.
"Avem mulţi informatori în cadrul armatei ruse, nu doar în rândurile acesteia, ci şi în cercul ei politic şi în cadrul comandamentului său" a afirmat el în cadrul acestui interviu acordat "în ultimele zile", potrivit The Nation.
Una din priorităţile sale în ultimele luni a fost organizarea unei forţe de partizani care vor rămâne în spatele liniilor ruseşti în cazul unei ocupaţii îndelungate pentru a desfăşura operaţiuni de gherilă. El nu a oferit detalii despre această forţă, dar a subliniat că este "un număr mare de persoane" şi a menţionat prezenţa vânătorilor.
"Luptătorii noştri, soldaţii noştri şi chiar vânătorii noştri vor începe să urmărească agresorul, trupele ruseşti, cu armele în păduri", a spus el. "Primăvara va veni în curând, pădurile noastre vor înverzi din nou şi un adevărat iad se va dezlănţui înaintea agresorului", a continuat generalul.
El a ţinut să adauge că, deşi rezistenţa ucraineană ţine piept armatei ruse de o lună, situaţia rămâne "foarte dificilă".
"Avem importante forţe ruseşti pe teritoriul nostru şi au înconjurat oraşele Ucrainei", a spus generalul Budanov. "În ceea ce priveşte perspectivele de pace, în pofida negocierilor, acestea rămân vagi şi imprevizibile", a adăugat el.
Şeful serviciului de informaţii militare s-a arătat lipsit de consideraţie faţă de luptătorii ceceni care s-au alăturat forţelor ruse pe frontul ucrainean, menţionând că este uşor să-i urmăreşti ascultându-le conversaţiile pe telefonul mobil.
"Avem o mulţime de informatori în rândurile cecenilor", a adăugat el. "De îndată ce pregătesc o operaţiune, ştim asta datorită informatorilor noştri", a mai spus generalul Budanov, citat de AFP.