Medicul Alexandru Nechifor, specialist în medicină internă și prorector la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, susține că, atunci când apa din sticla de plastic stă mult timp în soare, compuşi toxici se pot transfera în lichid.
„Pericolul poate apare atunci când discutăm de depozitarea pe termen lung, chiar și la temperaturi optime a apei în recipienți de plastic. Știm cu siguranță că particule de foarte mici dimensiuni migrează din materialul plastic în apă. Cu atât mai mult, când temperatura crește spre 40 de grade, și expunerea la razele solare a acestor recipienți crește, se acționează ca un catalizator și avem o creștere a ratei de migrare a compușilor chimici din pet. Așadar, nu este nevoie doar să fim atenție la data de expirare a unui produs. Trebuie să acordăm o atenție deosebită condițiilor de depozitare”, susține dr. Alexandru Nechifor, citat de Adevărul.
„Deși în mod normal produsul îmbuteliat este teoretic microbiologic pur, acest aspect se poate modifica în timp dacă nu se respectă condițiile trecute pe eticheta produsului”, atrage atenția medicul.
Mai grav, cantitățile mari de micro-plastic pot cauza boli extrem de grave. „Studiile au arătat că o cantitate mare de micro-plastic poate fi implicat în apariția cancerului de sân, prostată, colon, ficat, pulmonar. Câteva studii recente au arătat că o cantitate mai mare de micro-plastice prezente în materiile fecale poate fi asociată cu bolile inflamatorii intestinale”, avertizează medicul Alexandru Nechifor, care urmează în prezent un program de cercetare clinică la Harvard Medical School.