PILDA ZILEI - Gustul hranei
Într-o împrejurare, împăratul Teodosie cel Mic a ieşit să se preumble în împrejurimile Constantinopolului şi văzînd coliba unui călugăr, a intrat la el. Bătrînul l-a întrebat pe împărat dacă nu doreşte să mănînce ceva. „Ba aş dori,” a zis împăratul. Bătrînul a adus pîine, untdelemn, sare şi apă înaintea împăratului, împăratul a şezut şi a mîncat şi a băut şi apoi l-a întrebat pe Bătrîn: „Oare ştii cine sînt eu?”
„Ştie Dumnezeu cine eşti,” a zis Bătrînul. „Eu sînt împăratul Teodosie.” Bătrînul s-a înclinat înaintea împăratului în tăcere. Atunci împăratul i-a zis: „împărat sînt eu şi fiu de împărat, dar, crede-mă, Părinte, niciodată în viaţa mea nu am gustat mîncare mai bună şi mai gustoasă decît astăzi, în această colibă a ta.” „Dar oare ştii de ce?” a întrebat Bătrînul. Şi tot el a continuat: „Pentru că noi monahii pururi ne pregătim mîncarea cu rugăciune şi cu binecuvîntare, ceea ce face ca hrana, chiar şi cea amară, să se facă dulce şi bună. Pe cînd la voi la împărăţie hrana se pregăteşte cu multă osteneală şi cu strigare multă, iar voi nu cereţi cînd o faceţi şi cînd o mîncaţi binecuvântarea lui Dumnezeu, şi de aceea mîncarea voastră se face fără gust.”
Citește mai mult pe realitateaspirituala.net.