Piaţa agroalimentară din Şimleu Silvaniei, un proiect în valoare de aproximativ opt milioane de euro, a fost inaugurată, vineri, în prezenţa preşedintelui Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Lucian Bode, a europarlamentarilor Daniel Buda şi Rareş Bogdan şi a autorităţilor locale şi judeţene, relatează Agerpres.
În cadrul unui tur al pieţei, Nicolae Ciucă a cumpărat de la localnici ceapă de Pericei şi mere şi a făcut o baie de mulţime, discutând şi dând mâna cu numeroşi cetăţeni.
„Trebuie să creăm condiţii umane, civilizate, pentru că acei oameni pe care i-am văzut astăzi că vin aici, la tarabă, cu mâinile crăpate, să nu stea pe timpul iernii în frig, să-şi vândă produsele. Asta este ceea ce trebuie să facă fiecare dintre cei care şi-au asumat responsabilitatea să conducă. Atunci când conduci, trebuie să te gândeşti că îi reprezinţi pe acei oameni. Iar acei oameni au aşteptări şi, într-un mandat, trebuie să facem în aşa fel încât aşteptările lor să fie împlinite”, a declarat preşedintele Senatului.
Primarul din Şimleu Silvaniei, Cristian Lazăr, a precizat că, în opinia sa, este cea mai frumoasă şi modernă piaţa agroalimentară din Transilvania, urmând să deservească aproape jumătate de judeţ.
Noua clădire a fost realizată pe amplasamentul principalei pieţe a oraşului, proiectul fiind demarat în 2020. Suprafaţa totală a amplasamentului este de 2.720 de metri pătraţi, din care suprafaţa de expunere produse este de circa 8.000 metri pătraţi.