„Noi, PSD suntem cei care, de fiecare dată când am fost la guvernare, am avut un pact cu cetăţenii României. Mai important este că l-am şi respectat. Mă încearcă o tristeţe enormă când văd politicieni de dreapta, indiferent de partidul din care provin, care în anul 2021, adică în anul în care România şi globul nu era traversat de aceste crize profunde (...) se chinuiau anul trecut, cheltuiau toată energia lor, de dimineaţa până seara, să ne spună cum nu se poate: cum nu se pot mări alocaţiile copiilor, cum nu se poate şi nu trebuie să mărim salariul minim, cum nu se poate să majorăm pensiile. Dar se puteau achiziţiona atunci izolete la preţuri enorme, ne spune domnul profesor Rafila de vaccinuri de miliarde de euro pe care acum România trebuie să le arunce. Alea se puteau face, dar pensii, salarii, alocaţii, sprijin pentru mediul de afaceri, nu se putea face”, a afirmat Marius Budăi sâmbătă după amiază, în discursul ţinut în cadrul conferinţei de alegeri a PSD Vrancea.
El a acuzat că politicieni de dreapta, din opoziţie, dar şi unii aflaţi la putere, „licitează cu sărăcia oamenilor” şi „cu nevoile” vârstnicilor.
„Acum, în acest an, când am fost delegat de preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, să prezint viziunea noastră, a dumneavoastră, a PSD-iştilor pentru a veni în sprijinul oamenilor, spuneau că nu se pot majora pensiile cu 10% şi ”Demisia, Budăi”, nu? Parcă aşa era. Acum licitează. Acum licitează cu ce? Cu sărăcia oamenilor, cu nevoile părinţilor şi bunicilor noştri, cu necazul părinţilor şi bunicilor noştri şi parcă ar fi – unii din ei sunt în opoziţie, da alţii sunt la putere – parcă ar fi vrut ei să dea mai mult, dar nu vin cu soluţii. În lumea asta foarte multe sunt de licitat – licităm să cumpărăm o casă, o maşină – dar nu licităm cu destinul părinţilor şi bunicilor noştri. Este de condamnat aşa ceva”, a adăugat ministrul Muncii la reuniunea de partid.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, la finalul Biroului Politic Naţional al PNL de luni, că partidul va propune coaliţiei o creştere a pensiilor de 15%, în cazul în care bugetul pentru anul viitor va permite acest lucru.