„E o greșeală acolo. Sunt și eu, dar nu am problemă că sunt nominalizat eu, ca președinte al Senatului (Camerei Deputaților - n.r.). Am spus foarte clar: România, dacă este nevoie, este pregătită, atât legal, cât și moral să facă acest pas. În acest moment, nu există o decizie”, a afirmat Ciolacu, la Parlament.
Reacția președintelui Camerei Deputaților vine în urma atacul cibernetic de amploare, din această dimineață, la instituții fundamentale ale statului român. Reamintim că site-urile Guvernului României, al MApN, CFR Călători și al Poliției de Frontieră au fost atacate.
Grupul de hacking Killnet își revendică responsabilitatea pentru distrugerea site-urilor web ale Guvernului României, Ministerului Apărării, Poliției de Frontieră, operatorului feroviar CFR Călători și OTP Bank România, susțin surse guvernamentale. Atacul vine după ce Guvernul României a spus că ia în calcul furnizarea de arme Ucrainei. „Acesta va fi ultimul lucru pe care l-a făcut Guvernul României”, a transmis Killnet, potrivit surselor guvernamentale.