„După două zile de discuții serioase, am convenit să semnăm o completare la acordul coaliției care să aducă proceduri și puncte de vedere care să ducă la creșterea încrederii între parteneri și să crească performanța în guvernare.
Formaţiunile politice sunt conştiente de responsabilitatea pe care o au: de a asigura buna guvernare a României.
Cei care au pariat pe faptul că nu ne vom înțelege și-au făcut iluzii. Suntem o coaliție care cooperează, care se bazează pe încredere, solidaritate și suntem preocupați de o guvernare care să ducă la o îmbunătățire a vieții românilor”, a declarat Ludovic Orban la ieșirea de la ședință.