Summitul din acest an reprezintă un pas important în procesul de consolidare a Inițiativei celor Trei Mări, care a fost inițiat prin deciziile luate la Summitul găzduit de Președintele României în septembrie 2018. Cadrul general pentru discuție îl va constitui evaluarea progreselor înregistrate, a valorii adăugate și a reperelor viitoare ale Inițiativei.
Sunt așteptate progrese în implementarea listei de proiecte de interconectare prioritare agreată la Summitul de la București, care a fost completată ulterior, precum și în ceea ce privește funcționarea Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări, în care România, prin EximBank, și Polonia, prin Banca de Dezvoltare (BGK), sunt state fondatoare. Cu prilejul Summitului va fi lansat și un raport privind conectivitatea inteligentă.
În condițiile în care restricțiile sanitare nu au permis organizarea în acest an a unei noi ediții a Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, aceasta a fost înlocuită cu un Forum online, în deschiderea căruia Președintele României va transmite un mesaj, alături de ceilalți Președinți din regiune.
Alături de șefii de stat ai țărilor participante la Inițiativa celor Trei Mări, vor mai fi prezenți, în calitate de parteneri ai Inițiativei, Președintele Germaniei, domnul Frank-Walter Steinmeier, Secretarul de Stat al SUA, domnul Mike Pompeo, și Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, doamna Margrethe Vestager.
Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică la nivel prezidențial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Inițiativa își propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale - transport, energie, digital; creșterea convergenței reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unității și coeziunii în cadrul Uniunii; precum și întărirea relaţiei transatlantice, prin stimularea prezenței economice a Statelor Unite ale Americii în regiune.