"Sper că judecătorii de la CCR să înțeleagă gravitatea situației în care au aruncat România și poporul român. Nu s-ar fi întâmplat nimic din toate acestea dacă lăsau alegerile prezidențiale sa decurgă în mod normal, așa cum au validat turul 1 de scrutin.
Sunt mailurile blocate datorită miilor de mailuri trimise pentru că oamenii cer să intrăm în legalitate și să se reia turul 2.
Am primit numărul de înregistrare a cererilor. Am cerut să se ia în calcul atât cererea de revizuire a lui Călin Georgescu, cât și toate cererile de revizuire care au fost depuse pentru reluarea turului 2 al prezidențialelor de acolo de unde ilegal au fost întrerupte. Toate notificarile oamenilor, toate vor fi luate în parte, vor fi opisate și depuse aici", a spus avocata lui Călin Georgescu, Marina Alexandru, într-o intervenție la Realitatea PLUS.
Întrebată cum vede faptul că parlamentarii AUR se alătură protestului, aceasta a replicat: "Parlamentarii să-și facă datoria pe care o au pentru că, la momentul acesta, este singurul organism legal pe care-l avem. Domnilor parlamentari, mergeți să vă faceți datoria. Ideea e în felul următor: instituția prezidențială e descoperită. Avem un cetățean, nu mai este președinte. Nu avem președinte învestit, avem un cetățean care ocupă scaunul prezidențial și un guvern ilegitim."