”E oficial, vom primi noi fonduri europene de 483,8 milioane euro pentru dotarea spitalelor, centrelor sociale şi şcolilor, în criza COVID-19 şi pentru proiecte din energie, din mecanismul REACT-EU. Am primit aseară confirmarea Comisiei Europene. Suma asta va merge la proiecte din Programul de Infrastructura Mare, şi anume cele destinate sănătăţii în context COVID, plus cele pe eficienţă energetică şi energie regenerabilă. Vor mai urma şi alte aprobări de finanţări suplimentare din REACT-EU, în total 1,32 miliarde euro pentru anul 2021. Este o super reușită, având în vedere cât de încurcată era situația atunci când am preluat conducerea ministerului”, a scris Ghinea pe Facebook.
Ministrul a subliniat că fostul ministru Marcel Boloș făcuse ”promisiuni în campania electorală de 3,28 miliarde de euro din REACT EU, prin acte normative inițiate de MFE. Adică mai mult decât dublu față de ce stabilise Comisia Europeană”.
Potrivit lui Ghinea, suma de 283,8 milioane euro va fi alocată sănătății, pentru dotări în spitale, centre sociale şi şcoli, și 200 de milioane de euro - pentru creşterea eficienţei energetice şi utilizarea surselor regenerabile de energie.
În următoarele săptămâni vor mai fi aprobate alte fonduri, a mai anunțat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
”În următoarele săptămâni urmează aprobarea finanţărilor din REACT EU pentru anul 2021 şi pentru: Programul Operaţional Competivitate - 550 milioane euro; Programul Operaţional Capital Uman - 234 milioane euro; Programul Ajutorarea Persoanelor Defavorizate - 56 milioane euro”, a încheiat Ghinea.