De la 1 decembrie sau 1 ianuarie 2019, încă nu s-a anunțat oficial, guvernul intenționează să majoreze salariul minim pe economie la 2080 de lei. Angajații cu studii superioare și cei cu o vechime minimă în muncă de 15 ani ar putea primi 2350 de lei brut.
Potrivit Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, salariu de bază minim brut de 2.350 lei va fi pentru angajaţii pe posturi pentru care sunt necesare studii superioare conform Clasificării Ocupaţiilor din România (COR).
COR precizează pentru ce posturi anume sunt necesare studii superioare. În prezent, obligativitatea studiilor superioare există doar la 40 de coduri COR din totalul de 4.370.
Mai mult, românii care sunt plătiţi cu salariul minim şi au studii superioare nu vor beneficia de salariu minim diferenţiat decât dacă lucrează în acelaşi domeniu în care au studiat.
Cu alte cuvinte, dacă eşti licenţiat în psihologie, dar lucrezi ca operator call-center pe salariul minim, nu vei primi 2.350 lei, de la 1 ianuarie, ci numai 2.080 lei.
În prezent, există circa 2,2 milioane de români plătiţi cu salariul minim, respectiv 41,13% din totalul contractelor de muncă cu normă întreagă. Din aceştia, 350.000 sunt angajaţi cu studii superioare.
Specialiştii în dreptul muncii spun că ocupaţiile pentru care legiuitorul prevede obligativitatea deţinerii diplomei de studii superioare sunt reglementate în cadrul grupei majore: Grupa Majora 2 - Specialisti in diverse domenii de activitate – nivel instruire 4.
Specialisti in domeniul stiintei si ingineriei
+ Specialisti in fizica si stiinta pamantului
+ Matematicieni, actuari si statisticieni
+ Specialisti in stiintele vietii
+Ingineri (exclusiv in electrotehnologie)
+ Ingineri in electrotehnologie
+ Arhitecti, proiectanti, topografi si designeri
Specialisti in domeniul sanatatii
+ Medici
+ Asistenti medicali generalisti si moase
+ Practicieni de medicina complementara/alternativa
+ Paramedici
+ Medici veterinari
+ Alti specialisti in domeniul sanatatii
Specialisti in invatamant
+ Profesori universitari si asimilati
+ Profesori in invatamantul profesional
+ Profesori in invatamantul secundar
+ Profesori in invatamantul primar si prescolar
+ Alti specialisti in invatamant
Specialisti in domeniul administrativ-comercial
+ Specialisti in domeniul finantelor
+ Specialisti in domeniul administrativ
+ Specialisti in vanzari, marketing si relatii publice
Specialisti in tehnologia informatiei si comunicatiilor
+ Analisti programatori in domeniul software
+ Specialisti in baze de date si retele
Specialisti in domeniul juridic, social si cultural
+ Specialisti in domeniul juridic
+ Bibliotecari, arhivari si curatori
+ Specialisti in domeniul social si religios
+ Autori, jurnalisti si lingvisti
+ Artisti creatori si actori