Dacă s-ar fi confirmat declarația inițială, ar fi reprezentat un semnal de alarmă având în vedere că, pe 24 august, chiar Ioana Mihăila afirma că, în urma unei centralizări la nivel național, că sunt 110 paturi ATI pentru copii. Ce-i drept, ministrul spunea atunci că numărul de paturi destinate tratării copiilor cu COVID-19 poate crește la la peste o mie, însă declarația în sine nu este pe măsură să ne liniștească.
Ioana Mihăilă precizează că, potrivit raportărilor de ieri, 77 de copii cu COVID-19 sunt internaţi pe secţiile din spitale destinate coronavirusului, în timp ce 5 copii se află la Terapie Intensivă. Iniţial, ministrul Sănătăţii afirmase că peste 70 de copii cu COVID-19 se află internaţi în secţiile de ATI.