De obicei, momentul este întârziat de muncă, de un film la TV, o carte sau orice altă activitate pe care am vrea să nu o întrerupem. Așa că, de cele mai multe ori, ajungem să adormim prea târziu, iar somnul să fie insuficient. Dar care ar fi momentul exact când ar trebui să mergem la culcare, astfel încât să ne trezim odihniți, cu forțe suficiente pentru a întâmpina cum se cuvine o nouă zi?
Potrivit dr. Andrew Huberman, de la Universitatea Stanford, o formulă simplă ne poate arăta cum ar trebui acesta socotit: „Scăderea ta de energie de după-amiază (fie ea ușoară sau severă) se produce la ora 14:30, 15:00? Notează-ți-o pentru câteva zile”.
„Presupunând că nu există schimbări majore în somnul tău de noapte sau că mănânci un prânz deosebit de mare, ora ideală de culcare este probabil să fie la șase-șapte ore după acea cădere”, adaugă el, conform The Sun. Simplu și eficient!
Tiparele de somn sunt controlate de ciclul circadian, ceasul natural al organismului. Acesta funcționează câtă vreme nu ne ascundem de lumină, nu consumăm în exces cofeină, alcool etc.
Dimineața, corpul eliberează hormoni care ne trezesc ca răspuns la lumina soarelui. Dar, pe măsură ce ziua avansează, în organism încep să se elibereze alte substanțe chimice care ne pot face să ne simțim obosiți. Apare atunci așa-zisa ”depresie postprandială”.
Cheia pentru a ști când să ne culcăm poate fi găsită prin monitorizarea momentului în care apare această scădere de energie și stare de somnolență, deoarece oferă o indicație despre cât de departe ne aflăm în ciclul somn-veghe, crede Huberman.
Așadar, dacă începem să ne simțim obosiți în jurul orei 15.00, ar trebui să încercăm să adormim între orele 21:00 și 22:00.