Potrivit IPJ Olt, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la producerea unui accident în comuna Bobicești.
Polițiștii din Balș s-au deplasat la fața locului și au stabilit că impactul s-a produs între o mașină, condusă de un bărbat de 57 de ani, din comuna Bîrza, și un pieton, în vârstă de 15 de ani, din comuna Bobicești, care a murit.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0.45 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat”, a atransmis IPJ Olt, care a precizat că șoferului i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
Polițiștii continuă în acest caz cercetările în cadrul unui dosar penal pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.