Reprezentanţii Clinicii Nera, din judeţul Caraş-Severin au transmis că artistului i s-au prescris 15 sedințe de terapie cu oxigen hiperbaric, dar nu a apucat să facă niciuna, potrivit Realitatea de Resita.
”Petre Mîţu Stoian a sosit la Clinica Nera vineri, 5.11.2021, în jurul amiezii, în vederea recuperării post-Covid, în stare generală bună de sănătate. (..) În cadrul consultaţiei preliminare s-au constatat valori în limite normale ale parametrilor fiziologici pentru a urma o terapie cu oxigen hiperbaric. A urmat procedura de testare la presiune şi oxigen şi s-a stabilit o cură de 15 şedinţe de terapie cu începere de-a doua zi. Seara a mers la masă, s-a plimbat puţin prin complex şi apoi a mers să se odihnească în camera unde era cazat; starea dumnealui a fost bună pe toată perioada aceasta”, a transmis unitatea sanitară.
Sâmbătă dimineață, Mîțu Stoian s-a plâns de unele probleme și a fost transferat, mai întâi la Oraviţa, apoi la Reşiţa,
"Pacientul s-a simţit bine în tot acest timp, a dorit să se întoarcă la Clinică, dar din prudenţă a acceptat să rămână pentru investigaţii suplimentare. Ulterior a fost trimis la Reşiţa pentru evaluare imagistică. Clinica a constatat mai târziu că starea domniei sale a continuat să fie una stabilă la SP Reşiţa şi că abia după ora 13.00 starea lui s-a agravat”, a mai transmis clinica.
Mai mult, instituția a dezminţit că ar administra medicaţia cronică a pacienţilor, iar "tratamentul cu oxigentul hiperbar mai ales în dozele mici de testare a toleranţei nu poate creşte valoarea INR (anticoagularea sângelui). (....)La valori INR 6-7, constatate la SP Reşiţa, hemoptizia poate apare şi spontan sau după un episod de tuse severă şi reprezintă o complicaţie directă a tratamentului necontrolat cu anticoagulante, tratament administrat înainte de sosirea la clinică."
Procurorii reșițeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul decesului cântăreţului de muzică populară din judeţul Mehedinţi, Petrică Mîţu Stoian.