CFR Marfă vinde pe șest 7.000 de vagoane și 500 de locomotive - Firma din subordinea lui Grindeanu, afacere cu dedicație

CFR Marfa
CFR Marfa

SNTFM CFR MARFĂ SA a făcut vineri, 7 iulie, unul dintre cele mai ciudate anunțuri publice, mai ales dacă avem în vedere miza aflată în joc. Mai precis, compania feroviară a anunțat vânzarea bunurilor disponibile aflate în executare silită de către ANAF.  Sau în termeni foarte specifici și concreți: vânzarea a 7.153 de vagoane și a 508 de locomotive, pentru un preț total de aproximativ 165 de milioane de euro. Anunțul a dispărut la doar câteva minute de la afișare.