Divorțul este un eveniment extrem de complex și de sensibil, pe care cele mai multe familii aleg să îl evite, de cele mai multe ori, doar de dragul copiilor. Cu toate acestea, relațiile dintre părinți devin inexistente și se ajunge uneori la un sentiment de deznădejde, disconfort, plafonare și chiar ura. Toate aceste lucruri afectează dinamică familiei și modul în care copilul este crescut. Chiar dacă, aparent, totul este “bine” deoarece copilul are ambii părinți lângă el, specialiștii te încurajează să nu rămâi într-o căsnicie nefericită doar din dorința de a nu destramă familia.
Schimbare de roluri în dinamica familiei
Atunci când ești într-o căsnicie nefericită și nu mai există nimic bun între ține și partenerul tău, ajungi, fără să vrei, să îți faci copilul să se ocupe de nevoile tale emoționale. El ajunge să fie sprijinul tău și să îți ofere confort și alinare atunci când ai nevoie. Practic, are loc o “parentificare” a copilului, acesta oferindu-ți ție atenția pe care o cauți. Pe termen lung, copilul “parentificat” are de suferit, nevoile sale ajungând, fără să realizezi, în plan secund.
Copiii ajung să primească prea multe informații despre căsnicia nefericită
Dr. Michele Borba oferă informații prețioase despre cum trebuie să abordezi problema atunci când lucrurile se destramă în familia ta. În primul rând, Dr. Borba te încurajează să nu-i oferi copilului tău informații nepotrivite despre conflict și despre modul în care căsnicia ta are de suferit. Este esențial să nu pui această presiune pe copil și să nu-l încarci cu lucruri total nepotrivite pentru vârstă lui. În schimb, trebuie să alegi cum îți rezolvi problemele cu partenerul tău, chiar dacă acest lucru presupune, în final, un divorț.
“Când îi ghidez pe clienții mei prin procesul de separare sau divorț, le reamintesc: „Copiii voștri iau exemplu de la voi!” Dacă îți poți gestiona propriile emoții, copiii tăi vor fi bine. În schimb, dacă ești deconectat emoțional și nu există predictibilitate și structura în casă ta, atunci copiii tăi nu pot dezvoltă reziliența de care au nevoie pentru a se adapta la un sistem familial în schimbare”, continuă Dr. Borba.
Cei mici pot ajunge să se simtă vinovați pentru ceea ce se întâmplă
Cei mai mulți copii ajung să crească și să se dezvolte cu un sentiment de vină pentru dinamică din familie. Ei nu înțeleg de ce părinții au probleme și nu sunt fericiți, imaterializând acest conflict. În final, totul se transformă în traume nerezolvate, care își spun cuvântul inclusiv în viață de adult.
De asemenea, cei mai mulți părinți ajung să-și neglijeze copiii din cauza stresului acumulat (probleme financiare, lipsa de timp liber și de intimitate) și chiar să-i învinuiască pentru situația dată (chiar dacă acest lucru se întâmplă fără voia lor).
Acestea fiind spuse, așa cum copiii pot fi nefericiți într-o familie destrămată, la fel de nefericiți se pot simți și într-o familie “intactă”, cu doi părinți care au ales să rămână împreună, dar care și-au abandonat complet relația și viață de familie. Pentru că oricât de mult încerci să ascunzi aceste lucruri, copilul tău simte atunci când nu ești cu adevărat fericit.