„Varianta 2022 a Covid reprezintă niște tulpini Omicron. Ne așteptăm la o creștere a numărului de cazuri, mai ales că suntem într-o perioadă în care ne plimbăm și suntem în vacanță. Totuși, nu trebuie să uităm să ne și testăm. Nu trebuie să uităm că încă există riscul de a ne îmbolnăvi. Masca ne ajută să ne ferim, mai ales în locuri cu risc ridicat. Adică, mijloace de transport în comun, avioane sau supermarketuri.
Ceea ce vedem până acum sunt doar variante ale tulpinii-mamă, Omicron. Nu cred că acest val va pune probleme sistemului sanitar. Nu am sesizat, cel puțin până acum, forme grave care să aibă forța să solicite secțiile de terapie intensivă. Cei care au anumite probleme medicale vor fi internați, iar pacienții cu forme ușoare se vor îndrepta către medicii de familie. Sunt sigură că nu se va ajunge la măsuri care vor lovi în partea de economie.
Până acum, nu am observat modificări ale simptomatologiei. În continuare este vorba de maifestări respiratorii, dureri la înghițit, dureri de cap, dar nu am întâlnit alterări grave ale stării de săntăte, astfel încât pacientul să nu poate fi deplasabil. Avem medicație antivirală specifică pentru formele medii cu potențial de agravare. Vom trece ușor peste acest val. Evident, ne-am dori ca și cetățenii să se protejeze mai mult.
Medicația nu e modificată substanțial față de valurile anterioare Covid. Este vorba de anticoagulante, anticorpii monoclonali, dacă vom avea un număr mai mare de cazuri. Avem la dispoziție tot ce ne trebuie, dar sperăm să nu ajungem la situația în care cantitatea de medicamente să nu fie suficientăă. Vom suporta mai bine acest val decât cele de până acum”, a declarat medicul infecționist Carmen Dorobăț în emisiunea „100%”.