Acordul de încetare a focului trebuia să expire la ora locală 7.00 (5.00 GMT), dar cu un sfert de oră înainte de acest termen, armata israeliană a emis un comunicat în care a precizat că "pauza operaţională" va "continua", "în lumina eforturilor mediatorilor de a continua procesul de eliberare a ostaticilor" deţinuţi în Gaza. La rândul său, Hamas a indicat că pauzele au fost prelungite pentru "o a şaptea zi".
Armistiţiul, prelungit de la cele patru zile iniţiale, a adus primul răgaz în bombardamentele din Gaza, o mare parte a teritoriului de coastă de 2,3 milioane de locuitori fiind transformată în pustiu ca răspuns la ravagiile militanţilor Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie, scrie Reuters.
"Având în vedere eforturile mediatorilor de a continua procesul de eliberare a ostaticilor şi sub rezerva termenilor cadrului, pauza operaţională va continua", se arată în comunicatul israelian, publicat cu câteva minute înainte ca armistiţiul temporar să expire.
Hamas, care a eliberat miercuri 16 ostatici în schimbul a 30 de prizonieri palestinieni, a afirmat într-un comunicat că armistiţiul va continua pentru a şaptea zi.
Grupul militant a declarat anterior că Israelul a refuzat să primească alte şapte femei şi copii şi trupurile altor trei ostatici în schimbul prelungirii armistiţiului.
Ambele părţi au declarat că sunt pregătite să reia luptele.
Israelul a jurat să anihileze Hamas, care conduce Gaza, ca răspuns la ravagiile comise de gruparea militantă la 7 octombrie, când, potrivit Israelului, oamenii înarmaţi au ucis 1 200 de persoane şi au luat 240 de ostatici.
Înainte de armistiţiu, Israelul a bombardat teritoriul timp de şapte săptămâni şi a ucis peste 15.000 de palestinieni, potrivit autorităţilor sanitare din zona de coastă.