Guvernul strânge punga. Executivul înăspreşte controlul asupra modului cum sunt cheltuiţi banii publici
Guvernul înăspreşte controlul asupra modului cum sunt cheltuiţi banii publici. Executivul a decis ca nicio plată cerută de ordonatorii de credit, ministere sau autorităţi locale, să nu se mai facă fără acordul Ministerului Finanţelor. În cazul în care şi Ministerul Finanţelor refuză plata, Curtea de Conturi este cea care va media disputa.
Presa a scris că acesta ar fi numai un tertip de blocare a sporurilor magistraţilor. Mona Pivniceru, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor, anunţă că va da Guvernul în judecată pentru abuz în serviciu.
Guvernul s-a reunit, vineri, într-o şedinţă extraordinară, la adunare fiind prezenţi doar opt miniştri. Şedinţa a durat numai 15 minute.
Proiectul discutat, vineri, reglementează controlul intern, auditul intern şi controlul financiar preventiv la instituţiile publice şi cu privire la utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public.
La finalul şedinţei, ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea, a declarat că întâlnirea era necesară pentru că "legea 500/2000 şi OUG 119/1999 trebuiau puse în concordanţă" cât mai repede. Practic, Curtea de Conturi a fost transformată în mediator între Ministerul Finanţelor şi toţi cei care cer credite (organisme ale statului n. red.).
"Documentele de plată care sunt aferente cheltuielilor care au făcut
obiectul refuzului de viză vor fi accepatate de unităţile Trezoreriei
statului, la plată, numai în cazul în care Curtea de Conturi constată
că refuzul de viză de control financiar delegat este întemeiat. Cu alte
cuvinte, pentru a elimina toate aceste chestiuni neclare şi aceste
necorelări între această ordonanţă şi Legea finanţelor publice, practic
Unităţile Trezoreriei statului pot să plătească inclusiv documente de
plată care au fost refuzate, dar Curtea de Conturi spune că refuzul de
plată este neîntemeiat", a explicat Gheorghe Pogea.
"Spre sfârşitul lunii, vor avea loc discuţii cu FMI, pentru a-i convinge pe aceştia să fie mai îngăduitori cu cheltuielile Guvernului român atunci când vine vorba despre investiţiile în infrastructură", a mai spus Pogea.
De fapt, măsura ar fi fost introdusă, scrie NewsIn, pentru a bloca sporurile care revin magistraţilor. Curtea de Apel Bucureşti a respins acum câteva zile măsura Ministerului Finanţelor de a nu plăti o serie de sporuri. Astfel, statul era nevoit să dea banii. Dar, prin noua măsură, conflictul este pasat la Curtea de Conturi, care va decide dacă magistraţii îşi primesc sau nu banii.