MENIU

Nicolae Ciucă, despre pensiile militarilor: „Până săptămâna viitoare o să venim cu o variantă”

Nicolae Ciucă, despre pensiile militarilor: „Până săptămâna viitoare o să venim cu o variantă”

Președintele Senatului și candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, a fost invitat la emisiunea „Culisele statului paralel” de la Realitatea PLUS, joi seara, în cadrul căreia a discutat despre situația pensiilor militarilor și despre modificările legislative necesare pentru a elimina inechitățile din sistemul actual.

Întrebat de moderatoarea Anca Alexandrescu ce măsuri vor fi luate pentru a corecta situația pensiilor militare, Nicolae Ciucă a recunoscut că Legea 223, în forma sa actuală, a generat inechități între cei care s-au pensionat înainte și cei care au ieșit la pensie ulterior. „Este o problemă legată de aplicarea Legii 223, care a produs inechități între cei care au ieșit înainte și cei de după”, a explicat el.

Pe lângă aceste diferențe, Ciucă a subliniat și discrepanțele legate de soldă și grad, subliniind faptul că gradul militar rămâne un drept personal pe durata vieții unui ofițer sau subofițer. „Este discrepanță între cei care au trecut în rezervă și cei care o vor face”, a adăugat el.

Nicolae Ciucă a afirmat că a discutat problema cu premierul Marcel Ciolacu, care i-a promis că se va interveni pentru a elimina aceste inechități. „Am înțeles rațiunea lui Marcel Ciolacu și mi-a promis că va face ceva ca să elimine aceste inechități. E obligatoriu să rezolvăm”, a spus liderul PNL.

El a dezvăluit că există deja un proiect de lege depus în Parlament și că discuțiile din coaliție vor continua pentru a se asigura că este adoptată o soluție justă. „Am discutat și cu premierul, pentru că e nevoie de majoritate. Am convenit ca până săptămâna viitoare să venim cu o variantă”, a adăugat Ciucă.

Anca Alexandrescu a subliniat în discuție necesitatea ca modificările propuse pentru pensionarii militari să fie adoptate cu aceeași rapiditate ca cele care privesc alte inițiative, cum ar fi modificarea legislativă referitoare la fostul președinte Klaus Iohannis. „Sper că vă țineți promisiunea să treacă legea cu pensionarii militari la fel de repede cum trece și modificarea pentru Klaus Iohannis”, a comentat Anca Alexandrescu.

În replică, Nicolae Ciucă a asigurat că se va implica personal pentru a urgenta soluționarea acestei probleme și că săptămâna viitoare vor avea loc noi discuții în coaliția de guvernare. „Săptămâna viitoare în coaliție vom discuta acest proiect de lege. Final, care va fi depus, semnat de mine și de Marcel Ciolacu”, a conchis fostul premier.

Nicolae Ciucă, în platourile Realitatea PLUS: „Dacă Rusia ajunge la gurile Dunării, vă asigur că vom aloca cel puțin 4-5% din PIB pentru apărare” - LIVETEXT