Din 627 de posturi ce urmează a fi reduse la Ministerul Transporturilor, peste 200 sunt de la Agenţia de Sănătate Publică
Din cele 627 de posturi ce urmează a fi reduse la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), circa 200 provin de la Agenţia de Sănătate Publică a MTI, a declarat, duminică seară, la Realitatea TV, ministrul Radu Berceanu.
"Ministerul Transporturilor are un sistem de sănătate publică special,
ca şi cei de la armată ş.a.m.d. Agenţia de Sănătate Publică a MTI are
260 de persoane şi o lună de zile m-am căznit să aflu cam la ce
folosesc astea 260 de persoane. Noi avem nişte spitale. Sunt cele 16
spitale ale CFR, unde lucrează doctorii respectivi, care îşi fac
treaba. De ce mai am nevoie de alte 260 de persoane pe deasupra? Drept
urmare, vreo 200 şi ceva din aceste posturi o să dispară şi vor
rămâne 30-40 de persoane care vor intra în minister în direcţia de
sănătate care o avem deja şi care la ora actuală are vreo 15 persoane",
a spus Berceanu.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat
miercuri, după şedinţa de Guvern, că se vor restructura un număr de
şapte agenţii, societăţi şi companii din subordinea ministerului, iar
627 de posturi vor fi reduse.