MENIU

VIDEO/ Zeci de inimi bat în continuare datorită lui. Mărturii emoționante ale salvatorului de copii de la Marie Curie: Sute de copii mor fără a fi tratați

Zeci de inimi bat în continuare datorită lui. Mărturii emoționante ale salvatorului de copii de la Marie Curie: Sute de copii mor fără a fi tratați

Moment emoționant la Realitatea PLUS. Doctorul Cătălin Cîrstoveanu a vorbit în exclusivitate la emisiunea ,,Culisele statului paralel", moderată de Anca Alexandrescu, despre situația grea de la spitalul Marie Curie, unde din cauza lipsei fondurilor, bebelușii mor cu zile. Din păcate, la Terapie intensivă pot fi îngrijiţi doar 27 de micuţi. Prea puţin pentru numărul tot mai mare de copii care se nasc prematur sau cu malformaţii. Alături de ONG-ul „Inima Copiilor", medicii de la Marie Curie au pus bazele unei campanii de strângere de fonduri pentru a extinde secția de Neonatologie. Totul pe cont propriu. Iar când în România nu se poate face nimic pentru cei născuți cu malformații, medicul îi ia în brațe, îi urcă în avion și îi duce la operații în străinătate.

"Sa stiti ca n-am avut intentia asta niciodata (sa se puna cu sistemul - n.r). Niciodata n-am avut intentia asta. Pur si simplu n-am acceptat ca niste oameni incapabili sa inteleaga, sa si faca, spun "Nu" cand trebuie altfel sau spun prostii sau anomalii. Daca ne gandim doar la nou-nascuti, sunt sute care mor fara sa fie tratati. Nu sunt doar 30 ... Au mai murit cativa. Avem nevoie de viata cu orice pret", a afirmat Cîrstoveanu.

Cătălin Cîrstoveanu crede că spitalele de copii trebuie construite în clădiri separate față de cele pentru adulți și a explicat și de ce: "Adultii au acaparat copiii pentru ca sunt mai multi, pentru ca sunt mai puternici. Si uite asa resursele merg la adulti. Spitalul de copii de aceea se cheamă <<Children's Hospital>> - asa se vor dezvolta. Unirea cu adultii va insemna crush-ul dezvoltarii medicinii copilului. Trebuie spitale de copiii, nu in spitalele de adulti".

Medicul a spus că a vrut să plece din România de cel puțin trei ori, însă a renunțat.

"In fiecare zi avem 20 de copii pe lista de asteptare... Avem o sectie pe lista de asteptare, avem copii cu probleme grave. Unii au murit si vor muri in continuare. (...) Acum a inceput constructia heliportului. Speram ca in 6 luni sa fim autorizati cu el si speram ca elicopterele SMURD sa aterizeze pe heliportul Marie Curie. Aici se construieste (...). Aici sectia noastra e de 7 ani. Multumim tuturor celor care au donat 1 milion de euro SMS-uri cu Liana si Inima copiilor, iar acum o sectie de 20-25 de copii. Intotdeauna copii cu probleme grave. Unii au murit si vor muri in continuare. Noi am facut o campanie: 8844 si scriem "BINE" si banii vor merge pentru aceasta cladire. E de doua ori cat asta... O sa facem lucruri senzationale si mai moderne", a mais spus medicul.

Doctorul Cătălin Cîrstoveanu este un alt exemplu al celor care încă mai cred că România se va face bine, iar faptele sale au devenit lecții de viață pentru întreaga lume.

Mai multe articole despre:
cirstoveanu marie curie