MENIU

Iarna s-a instalat în țară - strat de zăpadă la munte: temperaturile au scăzut brusc. Ninge ca în povești în Poiana Brașov - VIDEO

Episod de iarnă în plină toamnă! La munte s-a depus deja un strat de zăpadă/Foto: Primăria Municipiului Braşov
Episod de iarnă în plină toamnă! La munte s-a depus deja un strat de zăpadă/Foto: Primăria Municipiului Braşov

Episod de iarnă în plină toamnă. Mai multe localități din zona montană a țării au parte zăpadă chiar înainte de 1 octombrie. Spre exemplu, tronsonul Rânca şi Obârşia Lotrului al DN67C - Transalpina este acoperit de zăpadă, iar pe alocuri s-a format gheată, anunţă Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRPD) Craiova. Ninge însă și în Munții Parâng, în Poiana Brașov și pe Transfăgărășan, iar temperaturile au scăzut drastic comparativ cu zilele precedente.

”Pe DN 67C, între Rânca şi Obârşia Lotrului (Transalpina), din cauza temperaturilor scazute, s-au înregistrat precipitaţii sub formă de ninsoare. Pe partea carosabilă s-a depus un strat de aproximativ 1 cm de zăpadă şi izolat pot exista porţiuni cu gheaţă”, conform DRDP Craiova.

Drumarii intervin cu un utilaj dotat cu lamă şi răspânditor de material antiderapant.

Ei reamintesc că programul de acces pe sectorul de drum cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului este în intervalul orar 09⁰⁰- 20⁰⁰.

În plus de asta, a început să ningă și în Munții Parâng. La Rânca, spre exemplu, pe drumul național 67C s-a format deja un strat de zăpadă pe carosabil, iar din cauza temperaturilor scăzute a apărut și gheața.

Temperaturile au scăzut simțtitor în timpul nopții, iar la cota 1800 în Poiana Brașov, ploaia s-a transformat în lapoviță și apoi în ninsoare.

De altfel, peisajul este unul de vis astăzi, în Poiana Brașov. Imaginile postate în mediul online de Primăria Municipiului Brașov arată cum zăpada s-a depus în strat subțire pe tersasele pensiunilor din zonă, fapt ce ne duce cu gândul la mult-așteptata vacanță de iarnă și chiar la Crăciun. 

Astăzi, la ora 8.00, mercurul din termometre arăta -10 grade la Vârfu Omu, -7 grade la Ceahlău și -6 grade la Bâlea Lac. În masivul Postăvaru zăpada are câțiva centimetri, scrie adevărul.ro.