MENIU

Suspecți audiați în cazul CRIMEI din Giurgiu. Amprenta femeii omorâte și incendiate se află în baza de date a Poliției

Ies la iveală noi detalii despre crima care a șocat o țară întreagă. Potrivit unor surse, oamenii legii aveau în baza de date amprenta victimei, asta după ce femeia a avut probleme cu legea. Între timp, mai multe persoane vor fi audiate astăzi la Parchetul din Giurgiu.

Marți, în fața magistraților de la Parchetul din Giurgiu vor ajunge mai muți suspecți care vor fi audiați. Amprenta victimei se afla în baze de date a poliției pentru că a fost condamnată în Spania.

Fata a fost identificată la o săptămână de la descoperirea cadavrului. Surse spun că lucra într-un salon de masaj, dispăruse de acasă de mai multe luni, iar copilul său rămăsese la socri. 

Polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române au creionat anturajul victimei. Astfel s-a aflat că, în ultimul timp, Mihaela Sabina Mircea, de 32 de ani, a fost angajata unui salon de masaj erotic din centrul Capitalei. Polițiștii, în urma cercetărilor, au ajuns la concluzia că principalul suspect este chiar unul dintre clienții salonului de masaj erotic unde victima era angajată.

Mai multe articole despre:
suspecti giurgiu