Remediul ţinut secret. Cum scapi de celulită rapid şi fără efort
Oţetul de mere este unul dintre cele mai eficiente ingrediente naturiste din cămara ta. El nu este un aliat de nădejde doar în îngrijirea podoabei capilare, ci şi în lupta dură dusă împotriva celulitei.
Iată la ce soluţii poţi să apelezi pentru a elimina aspectul inestetic de coajă de portocală!
Ai nevoie de: un pahar cu apă călduţă, două linguri de oţet de mere, o linguriţă de miere bio (opţional).
Pune într-un pahar cu apă călduţă două linguri de oţet de mere şi amestecă uşor conţinutul. Dacă nu te încântă gustul, poţi să adaugi şi puţină miere.
Consumă această băutură în fiecare dimineaţă, înainte de masă, şi în doar câteva săptămâni aspectul de coajă de portocală va dispărea. Această soluţie este ideală pentru eliminarea toxinelor din organism, astfel că vei avea parte de mai multe beneficii dacă o vei consuma regulat. De asemenea, te va ajuta şi să slăbeşti, având în vedere că îmbunătăţeşte metabolimsul şi reduce pofta de mâncare excesivă.
O altă modalitate de a scăpa de celulită cu ajutorul oţetului de mere este să îl introduci în prepararea unui mix naturist.
Ai nevoie de: 3 părţi de oţet de mere, o parte de ulei vegetal (de măsline, migdale, argan).
Combină trei părţi de oţet de mere cu una de ulei, în funcţie de cantitatea pe care doreşti să o obţii. Spre exemplu, amesteci trei linguri de oţet cu una de ulei. Aplică mixul naturist obţinut pe zona afectată de celulită şi masează pielea timp de 5-10 minute. După aceea, spală-te bine şi aplică o loţiune hidratantă ori una pentru fermitate.
Pentru a atinge mai repede ţelul propus, aplică tratamentul zilnic. Masajul va îmbunătăţi circulaţia sangvină, va elimina depozitele adipoase şi celulita.
Pentru rezultate optime, adaugă oţetul de mere şi în alimentaţia ta. Foloseşte-l cu încredere în tot felul de salate sănătoase şi rezultatele nu vor întârzia să apară.
Oţetul de mere te ajută să scapi de celulită fără să depui prea mult efort. Exerciţiile fizice nu ar trebui să îţi lipsească totuși din rutina săptămânală!