Ninsori abundente și vânt puternic în toată România: Avertizare WinterCast. Regiunile cele mai afectate
Vremea s-a răcit semnificativ în România, iar meteorologii de la AccuWeather au emis o avertizare WinterCast pentru următoarele zile, indicând ninsori abundente în mai multe zone ale țării.
Potrivit prognozei, vântul va sufla cu putere pe întreg teritoriul României, iar ninsorile vor afecta regiunile montane și nu numai. De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a informat că un vortex polar va lovi România începând cu 21 noiembrie, aducând temperaturi scăzute și fenomene meteo extreme.
Zonele afectate de ninsori
AccuWeather a actualizat prognoza meteo și a emis o alertă WinterCast pentru mai multe orașe, inclusiv Cluj-Napoca, unde ninsorile vor debuta vineri, 22 noiembrie, în jurul orei 4:00 și vor continua până la aproximativ 9:00, formând un strat de zăpadă de 1-3 centimetri. O altă perioadă vizată de fulgi va avea loc între orele 21:00 și 23:00, când se va adăuga un strat de zăpadă de până la un centimetru.
În Brașov, ninsorile vor fi mai intense, cu un strat de zăpadă între 2 și 4 centimetri. Fulgii de nea vor începe să cadă joi, 21 noiembrie, între orele 7:00 și 12:00 și vor continua și vineri dimineața, între 7:00 și 9:00, formând un strat de zăpadă de aproximativ un centimetru.
Vortexul polar care a lovit România
ANM a confirmat că, începând cu 21 noiembrie, România va fi afectată de un vortex polar, care va aduce temperaturi scăzute, ploi, vânt puternic și ninsori. În sud-estul țării, vor fi precipitații sub formă de ploaie și lapoviță, iar în zonele montane, în Maramureș și Transilvania vor cădea ninsori. Noaptea, precipitațiile se vor extinde, iar în Banat și în subcarpații Olteniei vor fi mixte, iar în Crișana, Transilvania, Maramureș și Moldova va ninge.
De asemenea, există riscuri de polei în unele zone, iar vântul va fi moderat, cu intensificări în zonele montane, unde ninsoarea va fi viscolită. Temperaturile vor varia între -1 și 11 grade pe timpul zilei și între -7 și 6 grade noaptea.
Meteorologii recomandă precauție în fața acestor condiții meteorologice extreme și avertizează că ninsorile abundente și vântul puternic pot afecta traficul și condițiile de siguranță în mai multe regiuni ale țării.