Guvernul a aprobat proiectele de investiţii publice pe 2025. În ce domenii se vor pompa bani de la buget anul viitor
Guvernul a aprobat, joi, lista proiectelor de investiţii publice semnificative care vor sta la baza elaborării proiectului legii bugetului de stat pentru anul 2025.
Potrivit unui comunicat al Executivului, lista a fost aprobată prin memorandum, la propunerea Ministerului Finanţelor.
"Aceste proiecte reflectă priorităţile Guvernului şi sunt selectate pe baza beneficiilor economice şi sociale ridicate. Principiile prioritizării proiectelor de investiţii publice semnificative noi şi în continuare au fost următoarele: oportunitatea proiectului în contextul strategiilor sau planurilor naţionale, regionale, locale, master-planuri, planuri de dezvoltare; justificarea economică şi socială; suportabilitatea şi sustenabilitatea financiară; capacitatea de implementare/performanţă; perioada rămasă până la finalizarea proiectelor aflate în continuare", precizează Executivul.
Guvernul menţionează că ordonatorii principali de credite au evaluat proiectele de investiţii publice semnificative pe baza principiilor stabilite, în funcţie de valoarea actualizată, restul de finanţat până la finalizare, stadiul fizic şi valoric al implementării fiecărui proiect, precum şi termenele de finalizare.
"Astfel, 8 ordonatori principali de credite au transmis informaţii cu privire la 235 de proiecte de investiţii publice semnificative, cu o valoare actualizată de 450 miliarde lei şi un rest de finanţat pentru finalizarea acestora de 330 miliarde lei.
Sebastian Burduja, despre Strategia Energetică Naţională 2025-2035: „Este o viziune asumată pentru un viitor sigur”
Dintre acestea, 62 sunt proiecte ale căror lucrări de execuţie sunt finalizate, iar 173 au fost incluse în lista finală (39 proiecte noi şi 134 proiecte în continuare, aflate în diferite stadii de implementare)", se arată în comunicat.
Aceste proiecte sunt repartizate astfel: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - 116 proiecte (reabilitări/modernizări de drumuri, poduri, centuri rutiere, construcţia de autostrăzi, variante ocolitoare, extinderea drumurilor, modernizarea infrastructurii feroviare şi electrificarea liniilor de cale ferată, dezvoltarea canalelor navigabile, magistralelor de metrou, sistem integrat de securitate aeroportuară, etc.); Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - 12 proiecte (reducerea eroziunii costiere, lucrări de reducere a riscului la inundaţii, amenajări hidrotehnice, amenajarea acumulărilor pe râuri, WATMAN- Sistem informaţional pentru managementul integrat al apelor, etc.); Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - 29 proiecte (construirea unui Spital orăşenesc la Sinaia, construirea de cămine studenţeşti, stadioane, centre sportive şi de recreere, patinoar, săli polivalente, bazin de înot, consolidarea şi restaurarea Cazinoului Constanţa, etc.).
De asemenea, la Ministerul Sănătăţii sunt 9 proiecte (construirea şi dotarea unui Centru de oncologie şi cardiochirurgie la Spitalul Bagdasar-Arseni, a Centrului de arşi de la Spitalul Grigore Alexandrescu, a spitalelor regionale de urgenţă Craiova, Cluj, Iaşi, etc), la Ministerul Justiţiei - 2 proiecte; la Ministerul Apărării Naţionale - 3 proiecte; la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - 1 proiect şi la Ministerul Afacerilor Interne - 1 proiect, mai precizează Guvernul.