MENIU

Raluca Turcan: „Afirm răspicat că statul, în materie de asistenţă socială, a fost FALIMENTAR”

Ministrul Muncii - Raluca Turcan

Raluca Turcan - ministrul Muncii a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la sediul Prefecturii Vâlcea, că îşi doreşte schimbarea sistemului de asistenţă socială. Aceasta a afirmat „răspicat” că statul, în materie de asistenţă socială, a fost falimentar.

„Vreau să vă spun nu că admit, afirm răspicat că statul, în materie de asistenţă socială, a fost falimentar. Să fie foarte limpede, sunt noţiuni cu care noi nu ne jucăm. Dacă serviciile sociale ar fi rămas exclusiv în sarcina statului, astăzi am fi avut şi acum centre cu 200-300 de beneficiari, că vorbim de copii sau de adulţi.

Dacă nu era Uniunea Europeană să ne canalizeze spre dezinstituţionalizare şi introducerea copiilor sau persoanelor cu dizabilităţi în sânul familiilor sau unităţilor mai răsfirate, în care să fie mai puţini beneficiari şi să fie mai mult personal de supraveghere, cu condiţii mai bune, astăzi am fi fost în continuare ca în anii '90 când venea baroneasa Emma Nicholson şi ne spunea că suntem praf în asistenţă socială”, a declarat Raluca Turcan. 

Mai multe articole despre:
raluca turcan asistenta sociala