MENIU

Protest cu incidente. Fermierii au încercat să intre cu forţa în Parlament

<p>Protest cu incidente. Fermierii vor să intre cu forţa &icirc;n Parlament</p>

În jur de 1000 de fermieri au ajuns miercuri în faţa Parlamentului pentru a protesta. Agricultorii cer pe de-o parte modificări legislative, pe de altă parte, subvenţii de la stat. Protestul fermierilor nu a fost lipsit de incidente: aceştia au încercat să forţeze porţile Casei Poporului şi să intre în Parlament.

UPDATE 12.10. Fermierii sunt nervoși, agită pancarte pe care scrie " Pentru ce au luptat strămoșii, să vindeți voi coloșii?", "Mai multe produse românești în magazine", "Ați schimbat Guvernul să vindeți terenul". Protestatarii încearcă să forțeze cordonul de jandarmi, cu intenția de a ajunge la Palatul Parlamentului, iar câțiva fermieri au vărsat lapte pe asfalt. 

Un fermier a afirmat că crescătorii de animale nu privesc subvenţiile pe care ar trebuie să le primească. De asemenea, protestatarii susţin că este nevoie de un ajutor şi pentru producătorii de lapte.

A fost o îmbulzează care a durat în jur de câteva minute, fermierii încercând să forţeze porţile Casei Poporului.

La ora actuală în faţa Parlamentului sunt în jur de 1000 de agriculturi, însă potrivit organizatorilor urmează să mai ajungă 5000-7000 de oameni.

Protestul fermierilor a început la ora 11.00 în Parcul Izvor, urmând ca în jurul orei 13.30 să se deplaseze în Piața Victoriei unde vor continua protestul începând cu orele 14.30.

"Lista de revendicări va mai suferi câteva modificări pentru că ni se alătură și crescătorii de porci, care au și ei 3 cereri. Va participa la protest Federația Crescătorilor de Bovine din România, Oierii de Munte și Asociația Crescătorilor de porci din România", spunea ieri Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR).

Acesta a indicat ca puncte "fierbinți" de pe lista de revendicări problemele legate de asociații, subvențiile și suspendarea legii privind vânzarea terenurilor către străini până la elaborarea unui nou act normativ.

"Mai sunt chestiuni fiscale, legile din Parlament privind pachetul lapte care trebuie să fie urgent aprobate, legea cooperativelor, etc. Și au mai apărut nouătăți privind susținerea zonei montane și stoparea declinului sectorului creșterii de bovine din România", a mai spus liderul crescătorilor de bovine.

Circulaţia rutieră va fi restricţionată în Bucureşti

Circulaţia rutieră va fi restricţionată astăzi în Capitală, pentru desfăşurarea a două mitinguri, informează Brigada Rutieră. La unul dintre proteste, organizat de federațiile de agricultori și fermieri, sunt așteptate 8.000 de persoane.

Potrivit sursei citate, între orele 11,00 - 13,45 este programat un miting, în alveola de lângă parcul Izvor, care va fi urmat de un marş, între orele 13,45 - 14,45, pe traseul Parc Izvor - Pod Haşdeu - str. Pârvan - str. Berzei - str. Buzeşti - Piaţa Victoriei.

În acest context, traficul în zonă urmează să fie restricţionat astfel:

* începând cu ora 13,00 se va restricţiona traficul rutier pe şos. Kiseleff între str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei;

* circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens în faţa clădirii Guvernului între bd. Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv bd. Lascăr Catargiu;

* sensul de circulaţie din Piaţa Victoriei, relaţia str. Buzeşti - bd. Nicolae Titulescu către Calea Victoriei, respectiv către bd. Lascăr Catargiu, restricţia se va menţine până la finalizarea activităţii;

* pe str. Paris traficul va fi redirecţionat doar către bd. Aviatorilor.

Mai multe articole despre:
null