MENIU

Bătaie generalizată la o petrecere într-o localitate din Sibiu. Patru persoane, transportate la spital între care și o fetiță

4 persoane au ajuns la spital în urma încăierării. Foto/Profimedia

O petrecere la un local din Caşolţ din judeţul Sibiu, s-a terminat cu mai multe persoane transportate la spital, între care și o fetiță de 11 ani.

”La data de 28 septembrie a.c., în jurul orei 18.28, prin apel 112, poliţiştii au fost solicitaţi să intervină pe raza localităţii Caşolţ, pentru aplanarea unui conflict între mai multe persoane. La locul incidentului au intervenit poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Şelimbăr care, din primele cercetări efectuate, au constatat că, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, în timpul unei petreceri care avea loc în curtea unui imobil din Caşolţ, între mai multe persoane a izbucnit un conflict spontan, după ce un localnic ar fi pătruns neinvitat în curte. Mai mulţi bărbaţi s-au agresat fizic, iar o poartă şi un autoturism au fost avariate în timpul conflictului”, a transmis IPJ Sibiu.

Patru persoane au fost transportate la spital.

Astfel, Serviciul de Ambulanţă Judeţean a intervenit cu trei echipaje de tip B în urma scandalului. Doi tineri de 20 de ani şi un bărbat de 53 de ani, care au suferit traumatisme craniene şi de membre, au fost transportaţi la UPU Sibiu.

O fetiţă de 11 ani, cu atac de panică, a fost transportată la CPU Luther în stare stabilă.

În cauză, la nivelul Secţiei de Poliţie Rurală Şelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu, respectiv distrugere. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii stări de fapt, în vederea aplicării măsurilor legale în consecinţă.