MENIU

Pictorul Vladimir Zamfirescu a încetat din viață

Pictorul Vladimir Zamfirescu, personalitate marcantă a artei românești și europene contemporane, a încetat din viața în seara zilei de 1 iunie. Un anunț în acest sens a fost făcut de Muzeul Național al Literaturii Române, care și-a manifestat tristețe pentru decesul pictorului român.

Vladimir Zamfirescu are lucrări în colecții particulare și în vestite muzee de artă din Franța, Anglia (Tate Gallery din Londra); Italia, Germania, Spania, Austria, Elveția, Olanda, Suedia, Norvegia, Portugalia, Grecia, Rusia (Muzeul Pușkin), Iran, Turcia, Polonia, S.U.A.
 
De asemenea, are tablouri în colecții regale, în mari pinacoteci și în colecțiile unor șefi de stat din Norvegia, Danemarca, Italia, China, Bulgaria și chiar în Colecția Muzeului de Artă al Vaticanului.
 
Zamfirescu a primit de-a lungul timpului mai multe distincții și premii, dintre care amintim: 1971 – Premiul Trienalei Internaționale de la Sofia, 1980 – Bursa Academiei Regale Suedeze, 1982 – Bursa Academiei Italiene pentru Pictură, 1982 – Medalia Raffael a Academiei Caravaggio, Roma, 1982 – Premiul Juriului Uniunii Artiștilor Plastici din România, 2003 – Ordinul Național pentru Serviciul Credincios, în grad de Cavaler, 2006 – titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Artă din Cluj, titlul de Profesor Honoris Causa al Universității de Artă din București, Premiul de excelență Nicolae Grigorescu a Uniunii Patronatului Român, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul instituției.
Mai multe articole despre:
vladimir zamfirescu pictor deces pictor