Narcisa Suciu, 10 ani în cea mai fericită țară: Nu există sărăcie. Politicienii, angajații oamenilor
Finlanda este cea mai fericită ţară din lume. Pentru al doilea an la rând, un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a plasat acest stat nordic pe primul loc într-un top în care se regăsesc 156 de țări. Cântăreața Narcisa Suciu, care trăiește de aproape 10 ani în Finlanda, a vorbit la microfonul RFI despre acest stat nordic și despre aspectele care îl fac "cel mai fericit" din lume.
"Treaba cu fericirea este un cumul de factori, respectiv încrederea în stat, în guvernare, în poliție, în sistemul de învățământ, curățenia, sistemul de sănătate. Probabil că toate acestea la un loc fac în așa fel încât oamenii să fie mulțumiți. Astea sunt țări în care nu prea există sărăcie. Statul are grijă ca fiecare locuitor să aibă un minim necesar pentru trai. Sunt țări în care nu o să vezi pe stradă cerșetori, oameni fără adăpost. Nu o să vezi animale fără adăpost", spune Narcisa.
Reporter: Spuneți-ne cum este politica în Finlanda. La noi încă politicienii sunt departe de a fi bine priviți în ochii celor mai mulți oameni…
Narcisa Suciu: Aici sunt foarte conștienți că sunt angajații oamenilor, ai poporului, că sunt bugetari. De aceea, când o să vedeți știri de genul că președintele Finlandei nu a mai avut loc în sală și a stat pe scările amfiteatrului este o chestie absolut normală. Sau că se duce la serviciu cu bicicleta într-o dimineață este absolut normal. Așa ar trebui să fie. Nu e vorba despre niște super staruri din artă sau sport. E vorba despre niște angajați ai statului.
Sursa: rfi.ro