MENIU

Iubirea le bate la uşa în această toamnă. Zodiile care se vor îndrăgosti

Norocul în dragoste e de partea lor, reuşind să îşi găsească, în sfârşit, fericirea, dar şi liniştea sufletească. Vor întâlni acea persoană la care au visat dintotdeauna şi care le pune inima pe jar din prima clipă. Doar trei zodii au însă parte de acest favor din partea astrelor.

Gemeni

Toamna această anunţă schimbări majore pentru cei născuţi în zodia Gemeni, iar viaţa lor sentimentală va deveni tumultoasă. Astrele configurează condiţiile necesare întâlnirii partenerului visat. Devin conştienţi de calităţile pe care le au, vor emana energie pozitivă şi vor reuşi să ajungă în centrul atenţiei de fiecare dată când ies în lume. Relaţia care apare la orizont le va oferi senzaţii ţări, intense, adică exact ceea ce îşi doresc. În acelaşi timp, această are perspective de durată, nefiind exclusă chiar o căsătorie în viitorul apropiat.

Săgetător

Nativii acestei zodii au cam zburdat din floare în floare în ultimii ani, dar simt în sfârşit nevoia de stabilitate, de o relaţie matură. Iar marea dragoste se află la o aruncătură de băţ, nu trebuie decât să deschidă braţele şi să o primească în viaţa lor. Invitaţiile vor curge, iar flirturile de la care nu aveau nicio aşteptare se concretizează în urmă unui banal telefon. Compatibilitatea cu persoana întâlnită va deveni incontestabilă, iar chimia pe care o vor resimţi va fi evidenţă pentru toţi cei care se află în preajma lor.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

Mai multe articole despre:
dragoste horoscop zodii