MENIU

Accident TERIBIL în Hunedoara. O tânără de 25 de ani s-a izbit de un TIR. Ea și un copil de 9 ani au ajuns la spital

În mașina de mici dimensiuni erau înghesuite 5 persoane, în afară de șoferiță. Foto/mondotv

O femeie de 25 de ani, care se afla cu încă cinci persoane într-o mașină de numai 4 locuri, s-a izbit frontal de un TIR parcat. Ea și un copil de 9 ani au ajuns la spital.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, tânăra a suferit mai multe traumatisme, în urma impactului ea rămânând încarcerată în autoturism.

"Sosiţi la faţa locului, pompierii au constatat faptul că în accident au fost implicate un autoturism în care se aflau şase persoane (patru adulţi şi doi minori) şi un autocamion care staţiona. În urma impactului, o femeie în vârstă de 25 de ani a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenţia salvatorilor pentru extragerea acesteia în siguranţă. Tânăra a suferit multiple traumatisme şi a fost transportată la UPU Petroşani", a precizat sursa citată.

De asemenea, unul dintre cei doi copii, un băieţel în vârstă de 9 ani, a fost asistat medical şi ulterior a fost transportat la aceeaşi unitate spitalicească, pentru investigaţii suplimentare.

Celelalte patru persoane se află în afara oricărui pericol.

Mai multe articole despre:
soferita huedoara accident tanara 25 ani