Guvernul dă vina pe medici și profesori pentru gaura din buget. Deficitul bugetar va ajunge aproape de 9% din PIB
Guvernul recunoaște dezastrul de la buget și dă vina pe medici și profesori pentru deficitul uriaș! Potrivit calculelor făcute de executiv, gaura de la buget va ajunge aproape de 9% din PIB până la finalul acestui an, iar Ordonanța trenuleț nu va reduce suficient din deficit. Restul ar trebui acoperit din măsuri fiscale, iar sindicatele și patronatele avertizează că se așteaptă și la creșteri de taxe.
La ieșirea de la discuțiile cu premierul de la Guvern, atât sindicatele cât și patronatele au avertizat că se așteaptă la creșteri de taxe anul viitor. Pe de o parte patronatele au transmis că orice creștere de TVA este o linie roșie, de partea cealaltă sindicatele au spus că se așteaptă la creșterea de impozitul pe venit.
În tot acest timp, executivul recunoaște că până la finalul anului executivul avea un deficit bugetar de 9%. Ordonanța Trenuleț reușește să reducă doar 1% în condițiile în care în fața Comisiei Europene ne-am asumat că ar trebui ca până la finalul anului viitor să ajungem la un deficit de doar 7%. Vorbim despre un an care va veni cu o nouă campanie electorală pentru că vom avea din nou alegeri, deci și cu noi cheltuieli.
Asta înseamnă că vorbim despre cel puțin 1% din PIB care mai trebuie redus, cel mai probabil din astfel de măsuri fiscale. Cu toate acestea, în ordonanța Trenuleț, executivul amână reorganizarea instituțiilor care ar fi adus bani în plus la buget și care ar fi trebuit să înceapă din luna ianuarie anului 2025 până la jumătatea anului în luna iunie.