MENIU

Marcel Boloș: „Am votat pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui leu”

Marcel Boloș spune că a votat pentru proiecte concrete și stabilitatea economico-politică. Foto/Inquam

Ministrul de Finanțe spune că votat pentru principii clare și pentru lucrurile pe care le-a văzut realizate cu ochii săi. 

„Astăzi am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred şi pe care mi-o doresc pentru România. Am votat cu gândul la lucrurile pe care le-am văzut cu ochii mei: cum banii europeni pot schimba comunităţi întregi, cum o autostradă finanţată din fonduri UE poate aduce dezvoltare, cum accesul la pieţele globale poate transforma afaceri mici în poveşti de succes. Am votat pentru cota unică, pentru că ea reprezintă un principiu fundamental al echităţii şi al respectului pentru munca fiecăruia. Pentru susţinerea investiţiilor, singura cale reală prin care putem construi o economie modernă, locuri de muncă mai bine plătite şi servicii publice mai bune. Am votat pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui leu, pentru că bugetul public nu este o resursă inepuizabilă, ci rezultatul muncii tuturor. Cel mai important, am votat pentru un preşedinte iubitor de Dumnezeu şi de ţară”, a scris ministrul, duminică, pe pagina sa de Facebook.

El a îndemnat românii să meargă la urne, subliniind că fiecare vot „este o contribuţie la România pe care ne-o dorim”.

„Valorile europene – democraţia, statul de drept, egalitatea de şanse, libertatea de exprimare – sunt temelia pe care România şi-a construit evoluţia în ultimele decenii. Ele ne-au permis să beneficiem de investiţii, de acces la pieţe globale, de fonduri europene care au transformat oraşe şi sate, dar mai ales de o direcţie clară către modernizare şi prosperitate. Dacă nu aţi făcut-o deja, vă îndemn să mergeţi la vot. Un gospodar adevărat nu lasă casa în grija altora. Fiecare vot este o contribuţie la România pe care ne-o dorim. Nu lăsaţi viitorul să fie construit fără să spuneţi ce fel de temelie vreţi să aibă”, a transmis Marcel Boloş.

Mai multe articole despre:
alegeri 2024 vot marcel bolos