MENIU

Veteran de război, în vârstă de 102 ani, mesaj pentru români, după ce a votat: „Am votat pentru binele nostru, pentru copiii noştri, nepoţi”

Un veteran de război, în vârstă de 102 ani, a transmis un mesaj românilor, după ce a votat: „Am votat pentru binele nostru, pentru copiii noştri, nepoţi”

Un român în vârstă de 102 ani a votat duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale. Bărbatul decorat de 11 ori spune că nu a lipsit niciodată de la vot.

Toma Ion Rusu din Bacău a povestit că a luptat în Regimentul 9 Antiaeriană, în apărarea Bucureștiului, iar mai apoi a fost șofer pe ambulanță. Patriot din fire, acesta a dat de înțeles că viața i-a oferit mereu lecții importante.

„Foametea, pe timpul foametei, am fost după porumb la Jimbolia, dincolo de Timişoara, scria acolo trenul foamei. Nu aveam pâine, nu găseam. Se vindea mămăliguţa pe trotuar”, a declarat bărbatul.

Tot acesta a spus că votul acesta este o speranță pentru generația viitoare.

„S-auzim de pace, pace şi bunăstare, poporul să poată să se bucure de această hotărâre pe care am luat-o cu toţii. Am votat pentru binele nostru, pentru copii noştri, nepoţi”, a mai adăugat bărbatul.