MENIU

Avertismentul economiștilor: „Gaura din buget s-a adâncit peste posibilități. Ne așteaptă un șoc fiscal în 2025”

Gaura din bugetul țării va trebui acoperită cu creșteri de taxe. Foto/Arhivă

Gaura din bugetul României s-a adâncit considerabil în 2024, iar de la anul analiștii economici și financiari dau mai mult ca sigură o creștere a taxelor pentru acoperirea deficitului. Majorarea TVA este cel mai des vehiculată.

Anul viitor am putea vedea o creştere a TVA-ului, iar majorarea ar putea fi de 2 - 3 puncte procentuale, a declarat, luni, Alexandra Smedoiu, preşedintele Asociaţiei CFA România, la lansarea raportului "FY25 Macroeconomic Outlook", realizat de Asociaţie.

"Anul acesta se pare că mergem din nou spre un deficit bugetar foarte mare, ceea ce înseamnă că spre finalul anului trebuie să ne gândim deja la măsurile pentru anul următor. Dacă ne uităm la componenţa veniturilor fiscale aş spune că cea mai probabilă este o creştere în zona de TVA, taxa pe valoare adăugată, taxarea consumului, pentru că consumul este cel care a susţinut până acum economia şi este considerată şi cea mai puţin dăunătoare taxă, în sensul că afectează mai puţin afacerile, investiţiile şi mai mult zona de consum. Deci, din punctul acesta, spun că cea mai probabilă este creşterea TVA. În plus, ca şi cotă standard 19% suntem sub media Uniunii Europene, care este 21% şi există, bineînţeles şi multe tranzacţii care sunt făcute cu cote reduse, 0, 5, 9%. Probabil că vom vedea şi o reaşezare în zona aceasta. Mă aştept ca lucrurile acestea să fie discutate în spaţiul public şi anunţate probabil în decembrie. Sigur, avem o schimbare de guvern în decembrie şi probabil acesta este motivul pentru care lucrurile nu sunt clare", a spus Alexandra Smedoiu.

Ea a afirmat că modificarea ar putea să fie aplicată de la 1 ianuarie 2025. Alexandra Smedoiu a menţionat că, dacă România nu va lua măsuri, vor exista presiuni din partea creditorilor internaţionali şi va trebui să intervenim în cursul anului viitor.

De asemenea, ea a declarat că majorarea ar putea fi de 2 - 3 puncte procentuale, depinde de datele de la finalul anului.

"Când spun 2 - 3 s-ar putea să nu vorbim doar de cota nominală ci şi de reaşezarea tranzacţiilor care sunt cu cote reduse astfel încât per total să putem încasa mai mult. Sigur că întotdeauna când există o creştere a taxei există şi un efect de descurajare a consumului. Deci, creşterea nu se va vedea 1 la 1 în veniturile fiscale, însă acesta este un risc pe care va trebui să ni-l asumăm pentru a putea să realizăm o creştere pe zona de venituri fiscale", a spus Alexandra Smedoiu.

Potrivit preşedintelui CFA România, majorarea TVA afectează pe absolut toată lumea însă preponderent pe cei cu salarii mai mici, pentru că la nivelul acela se cheltuie cel mai mult pe parte de consum. Ea a afirmat că va fi interesant de văzut dacă vor exista măsuri de compensare pe partea acesta.

 

La rândul său, Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al CFA România, a declarat că anul viitor am putea avea un şoc inflaţionist cauzat de creşterea fiscalităţii.

 

"TVA-ul e foarte probabil să se majoreze. Asta va însemna o majorare a inflaţiei cu un echivalent. De exemplu, două puncte procentuale creştere de TVA înseamnă două puncte creştere de inflaţie. Deci de la undeva 4,5% anul acesta s-ar putea să ajungem din nou la 6% inflaţie, după care procesul dezinflaţionist va fi reluat", a spus Adrian Codirlaşu.

El a afirmat că spre finalul anului am putea reveni la o inflaţie de 4%

Totodată, el a menţionat că anul acesta mai există o şedinţă de politică monetară a Băncii Naţionale a României în noiembrie şi este posibilă o reducere a ratei de dobândă cu 25 puncte de bază, iar anul viitor sunt posibile patru sau chiar mai multe reduceri, dar va depinde de ceea ce se întâmplă cu rata inflaţiei.

Conform raportului, anul acesta România ar putea înregistra o creştere economică de 1,5 - 1,7%, iar pentru anul viitor 1% sau recesiune.